Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu a fost internat de urgenţă, miercuri seara, la Spitalul Clinic Universitar Elias din Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, a confirmat pentru Mediafax că Ion Iliescu a fost internat miercuri după-amiază şi va fi pregătit pentru investigaţii endoscopice. Ion Iliescu a suferit o colică biliară, anunţă Realitatea TV. În timpul emisiunii Sinteza zilei de la Antena 3, jurnalistul Mihai Gâdea a anunţat că că preşedintele fondator al Partidului Social Democrat şi fost preşedinte al României în perioada 22 decembrie 1989-noiembrie 1996 şi din 2000 până în 2004, a fost intrenat la Spitalul Clinic Universitar Elias din Bucureşti.