Specialiştii în economie: Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor în forma actuală

Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor suverane în forma actuală, fiind posibilă transformarea într-o uniune monetară mai mică, potrivit majorităţii analiştilor intervievaţi. Astfel, 14 din 20 de profesori, foşti şi actuali directori de instituţii financiare, institute de cercetări şi consultanţi independenţi consideră că zona euro se va schimba. O posibilă soluţie ar putea fi transformarea zonei euro într-o uniune monetară cu mai puţini membri, este opinia a zece dintre participanţii la sondaj, în timp ce şapte sunt de părere că Grecia ar trebui exclusă din uniunea monetară. Doar şase dintre cei intervievaţi cred că zona euro va rezista în forma actuală, chiar dacă liderii europeni nu au decis încă măsurile necesare pentru rezolvarea crizei care sufocă financiar Italia şi Spania, a treia, respectiv a patru mare economie din regiune. „Zona euro poate şi trebuie să supravieţuiască, dar nu pe traiectoria actuală” , a declarat Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului al Universităţii Columbia din New York. Între respondenţi se mai află Martin Feldstein, profesor la Harvard şi profesor emerit la Biroul Naţional pentru Cercetări Economice al SUA, reputatul economist Takatoshi Ito, David Blanchflower, fost director la Banca Angliei, şi Mohamed El-Erian, director la fondul de investiţii PIMCO. Criza datoriilor a luat miercuri o întorsătură neaşteptată, când o licitaţie de obligaţiuni germane pe termen de 10 ani a atras cea mai slabă cerere de la lansarea euro, provocând temeri că Germania ar putea începe să fie afectată, perspectivă care ar putea schimba strategia celei mai mari economii din Europa. Participanţii la sondaj şi-au exprimat clar frustrarea din cauza incapacităţii liderilor din zona euro de a folosi resursele vaste avute la dispoziţie pentru rezolvarea crizei. „În acest moment, cred că trebuie să dea dovadă de voinţă politică pentru o anumită integrare fiscală”, a declarat Francois Bourguigon, director al Şcoala de Economie din Paris şi fost economist şef al Băncii Mondiale. El a arătat că se poate începe cu o autoritate a zonei euro care să aibă capacitatea să intervină dacă ţările încalcă regulile bugetare de bază.”Când se va face acest lucru, vor fi posibile emisiuni de euroobligaţiuni şi modificarea regulilor referitoare la Banca Centrală Europeană”, a spus Bourguigon. Comentariile sale au prefaţat propunerea de miercuri a Comisiei Europene de introducere a unor noi legi care să împiedice ţările să încalce reglementările bugetare. Aceste legi ar putea crea condiţiile pentru emisiunile de obligaţiuni comune. James K. Galbraith, profesor la Universitatea din Texas, a spus că actualii lideri din zona euro ar trebui să se dea deoparte şi să permită votanţilor să aleagă lideri noi, potriviţi pentru sarcina de a scoate Europa din criză.”Este nevoie de lideri care cunosc economia reală, înţeleg contabilitatea venitului naţional, au o viziune practică asupra operaţiunilor băncii centrale, nu împiedică achiziţiile mari de obligaţiuni ale BCE şi sunt dedicaţi succesului economic al Europei”, a arătat Galbraith. Cei 10 analişti care cred într-o uniune monetară mai mică au avertizat că există riscuri de mai multe tipuri.”Da, ar putea fi viabilă, în principiu. Dar va depinde mult de cine va fi exclus şi în ce condiţii”, a declarat George Magnus, consilier economic la banca de investiţii UBS. Cinci analişti resping în totalitate crearea unei uniuni monetare mai mici, pe temeiul că nu ar fi funcţională. În prezent, nu este posibil, din punct de vedere legal, ca o ţară să iasă din zona euro. Mesajul general al participanţilor la sondajul Reuters este necesitatea urgentă a unor măsuri majore de combatere a crizei.

Adauga un comentariu

*