Examenele la studenţi

Un grup de cercetători scriu o carte, de 300 de pagini, un compendiu de fizică cuprinzând toate cunoştinţele din domeniu. Se hotărăsc să facă un sondaj ca să afle în cât timp o vor învăţa studenţii. Merg mai întâi la francezi, iar studenţii zic că o învaţă în patru luni. Apoi merg în Germania şi nemţii spun că o învaţă în două luni. Şi în final ajung în România, într-un cămin studenţesc unde toţi erau beţi morţi. Îl trezesc pe unul şi îl întreabă :– În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta?  Studentul nostru face ochii mari şi începe să urle: – Băi, scularea, mâine avem examen!

Adauga un comentariu

*