Fără arme letale până la 25 ani

Camera Deputaţilor a adoptat luni, cu 206 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, un proiect de lege referitor la regimul armelor şi muniţiilor, care prevede ca vârsta minimă pentru persoanele care doresc să-şi procure arme letale să fie 25 de ani, faţă de 18 ani cât este în prezent.

Proiectul de lege, iniţiat de deputatul PDL Cristian Apostolache, mai stipulează că persoanele care doresc arme letale trebuie să fie apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii. Evaluarea psihologică şi medicală se va efectua periodic, astfel că, pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani, testarea psihologică se va face la un interval de un an, iar pentru cele de peste 70 de ani la un interval de şase luni, se precizează în proiect.

Adauga un comentariu

*