Noi premii pentru pictura naiva bacauana

Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale a organizat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, organizeaza la Bucuresti, in perioada 9 decembrie 2011-5 ianuarie 2012, si la Iasi (18 ianuarie-6 februarie 2012), cea de-a XI-a editie a Salonului International de Arta Naiva (SIAN 2011), manifestare artistica de amploare, care se adreseaza pictorilor naivi din Romania si de pretutindeni. Editia din acest an a expozitiei, vernisata la Muzeul National al Taranului Roman din Bucuresti, a reunit pe simeze lucrarile a peste 95 de pictori naivi foarte cunoscuti, din Romania, Republica Moldova, Serbia, SUA, Canada, Franta, Spania, Brazilia, Argentina, Ecuador, Bali, Burkina Faso, Senegal s.a., printre expoanti numarandu-se si cei mai apreciati cinci pictori naivi bacauani, Ioan Maric, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Salomia Andronic si Maria Margos. Si cu acest prilej, artistii bacauani au primit premii: maestrului Ioan Maric i-a fost acordata o “Diploma de excelenta” pentru intreaga sa activitate si pentru initierea si promovarea tinerelor talente, iar Salomia Andronic, din Racaciuni, a fost recompensata cu “Premiul I” pentru autencitatea si naturaletea lucrarilor sale, in special pentru “verdele intens” de Racaciuni, care caracterizeaza in mare parte opera sa artistica, a carei sursa de inspiratie este viata satului. Pictorul Ioan Maric va mai participa in acest an la Expozitia de Arta Naiva de la Ploiesti (12-21 decembrie), si apoi la SIAN Iasi (timp de doua zile, 21-23 decembrie), unde, printre creatiile expuse, se vor afla si cele dedicate datinilor si obiceiurilor de Craciun si de Anul Nou, specifice meleagurilor bacauane.

Adauga un comentariu

*