În baza Planului general de acţiune specific acestei perioade , Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău organizează şi desfăşoară , în cooperare cu instituţii abilitate, acţiuni specifice în domeniul prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă.
În acest cadru organizatoric , în ziua de 14 decembrie 2011 s-a desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol , în cooperare cu lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale Pentru Pescuit Şi Acvacultură şi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bacău. Zona de acţiune a constituit-o lacul de acumulare Bereşti Sascut din judeţul Bacău şi zona adiacentă acestuia.Jandarmii din cadrul unităţii participanţi la misiune au acţionat pentru asigurarea măsurilor specifice de protecţie a personalului participant şi pentru identificarea persoanelor care săvârşesc fapte de natură penală şi contravenţională în domeniul braconajului piscicol, aspecte reglementate de O.G. 23/2008 republicată. În urma executării acţiunii au fost recoltate de către lucrătorii A.N.P.A. de pe luciul de apă un număr de 41 plase tip monofilament, însumând o lungime totală de aproximativ 3000 metri, având fiecare lăţimi variabile cuprinse între 1 şi 1,2 metri, şi cantitatea de aproximativ 50 kg peşte (speciile plătică, morunaş, caras). La faţa locului nu au fost identificate persoane care să revendice aceste obiecte interzise de lege la deţinere şi folosire. Plasele monofilament au fost ridicate de către lucrătorii A.N.P.A. în vederea continuării cercetărilor pentru identificarea proprietarilor şi luarea măsurilor legale ce se impun împotriva acestora. Cantitatea de 50 de kilograme de peşte a fost redată mediului natural .