Afla ce spun stelele: Horoscopul saptamanii 19-25 decembrie 2011

Iata ce ne rezerva astrele pentru saptamana 51, anul 2011, respectiv 19-25 decembrie 2011, asa cum ne este el prezentat de www.astrocafe.ro.

Berbec
Începutul săptămânii îţi aduce în atenţie relaţiile parteneriale. Sunt posibile momente tensionate în dialogurile cu ceialalţi şi chiar reconfigurări de poziţie în cadrul unor parteneriate sau colaborări. Din 20 decembrie, planeta Venus va păşi în semnul Vărsătorului, oferindu-ţi un plus de farmec în relaţiile cu prietenii şi protectorii. Întâlnirile şi dialogurile cu prietenii sau protectorii vor fi agreabile şi pline de sfaturi şi îndemnuri folositoare. Zilele de 21 şi 22 decembrie sunt potrivite pentru verificarea bugetului şi achitarea facturilor, taxelor sau altor tipuri de datorii. De reţinut că discordia s-a instalat în zona finanţelor obţinute din munca proprie. Asta înseamnă că se pot ivi pierderi băneşti sau cheltuieli nefondate, pe care să le regreţi ulterior. Încearcă să te rezumi la strictul necesar şi mai ales evită speculaţiile de orice fel. Soarele se va instala în semnul Capricornului în ziua de 22 decembrie, luminându-ţi sectorul relaţiilor cu şefii şi autorităţile. Se prefigurează o lună de zile în care îţi poţi îmbunătăţi poziţia socială şi imaginea în ochii celorlalţi. În seara zilei de 24 decembrie se formează aspectul de Lună nouă în semnul Capricornului, aspect ce îţi poate aduce veşti importante legate de domeniul profesional. Poate fi vorba şi despre o funcţie nouă, responsabilităţi mari, iar la momentul potrivit vor veni şi câştigurile bine meritate.

Taur
La serviciu ai mult de lucru în primele zile ale săptămânii. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului renal, fapt pentru care evită suprasolicitările şi provocările celorlalţi. De evitat consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale în perioada 19 – 21 decembrie, pe cât posibil. Planeta Venus va intra în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie, oferindu-ţi efecte benefice în domeniul profesional. Relaţiile cu şefii se îmbunătăţesc, iar ceilalţi te vor privi cu ochi binevoitori. Pe de altă parte, bine ar fi să fii mai sceptic vizavi de aprecierile sau propunerile şefilor. Soarele se va stabili pentru o lună de zile în semnul Capricornului, începând cu ziua de 22 decembrie şi îţi va accentua relaţiile cu străinătatea. Vei putea lua legătura mai uşor cu cei aflaţi dincolo de graniţele ţării sau vei putea călători în locuri îndepărtate. De reţinut ce se petrece în preajma datei de 24 decembrie, pentru că se formează aspectul de Lună nouă tot în Capricorn şi poţi primi informaţii legate de străinătate sau de instruirea profesională. Dorinţa de rafinare sufletească va fi la cote înalte, iar vizitele la muzee, galerii de artă, participarea la seminarii pe teme spirituale sunt cele mai potrivite activităţi. Totodată este o perioadă bună pentru abordarea unor cursuri de lungă durată atât în ţară, cât şi peste hotare.

Gemeni
Relaţiile sentimentale şi cele cu copiii sunt propunerile astrelor pentru începutul acestei săptămâni. Sunt posibile neînţelegeri, replici nu prea conforme cu realitatea, însă cu prudenţă, discernământ şi acceptarea părerilor celorlalţi, vei reuşi să depăşeşti totul. Zilele de 21 şi 22 decembrie sunt delicate în privinţa sănătăţii. Ocupă-te doar de treburile de rutină. Relaţiile parteneriale şi colaborările în care eşti implicat vor fi supuse unor reevaluari binevenite. Capitolul financiar primeşte începând cu această săptămână razele miunate ale Soarelui, ce se va instala în semnul Capricornului începând cu dimineaţa zilei de 22 decembrie. Este vorba despre o deschidere către banii şi bunurile altora. Aspectul de Lună nouă ce se va forma în seara zilei de 24 decembrie tot în semnul Capricornului îţi poate aduce o nouă etapă vizavi de bani şi rolul lor în viaţa ta. Sunt momente bune pentru a-ţi revizui sistemul valorilor morale şi de a stabili un echilibru între material şi spiritual. Pe de altă parte este posibil să se pună problema unor moşteniri sau partaje în cazul unui divorţ.

Rac
Treburile gospodăreşti îţi deschid această săptămână. Poţi face mai uşor curăţeniile generale, reparaţiile curente sau reamenajările interioare. Relaţiile cu membrii familiei sunt conflictuale, de aceea fii prudent la cuvinte şi fapte. Pe 21 şi 22 decembrie, cheful de distracţii şi aventuri va fi la cote înalte. Sunt momente bune pentru a-ţi petrece timpul cu cei dragi sau pentru a te ocupa de un hobby. Atenţie la relaţiile cu prietenii şi protectorii, deoarece discordia s-a instalat în acest sector şi îl vulnerabilizează foarte mult. S-ar putea să te desparţi definitiv de unii apropiaţi, dar aşa este mai bine. Planeta Venus va intra în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie şi îţi va aduce succes la banii şi bunurile altora. Astfel poţi primi cadouri, bani şi recompense de la autori necunoscuţi. Totuşi fii prudent, pentru că mai târziu dezamăgirea poate lua locul bucuriei de acum. Nu se recomandă investiţiile, cheltuielile nefondate sau speculaţiile financiare. Soarele va păşi în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie, luminându-ţi sectorul relaţiilor parteneriale. Se întrezăresc colaborări noi, însă vei descoperi şi multe nereguli în cele existente deja. În seara zilei de 24 decembrie se va forma aspectul de Lună nouă tot în semnul Capricornului, aducându-ţi un final de etapă partenerială şi deschiderea alteia noi. Orientează-ţi atenţia către oameni de la care ai ce să înveţi şi către alte proiecte plăcute sufletului tău.

Leu
Călătoriile pe distanţe scurte şi relaţiile cu prietenii apropiaţi sunt temele principale ale acestui început de săptămână. S-ar putea să afli veşti îngrijorătoare legate de cineva drag, însă selectează informaţia şi evită implicarea în problemele celorlalţi. Pe 21 şi 22 decembrie, astrele te sfătuiesc să te ocupi de treburile casnice şi de pregătirea cadourilor pentru cei dragi. Dar fii prudent în privinţa cheltuielilor, deoarece ai această tendinţă, iar bugetul disponibil este destul de redus. Foarte interesante şi dinamice sunt relaţiile sentimentale şi cele cu copiii. Se pot ivi mici neînţelegeri, dar vei reuşi să depăşeşti totul cu bine, folosind vorbele şi atitudinea potrivite. Planeta Venus va intra în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie, oferindu-ţi efecte benefice în relaţiile parteneriale. Colaborările şi parteneriatele se vor îmbunătăţi sau poţi iniţia un proiect nou, alături de oameni deosebiţi. Arta şi personajele ei te pot inspira mult în acest sens. Soarele va păşi în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie, trimiţându-ţi raze în sectorul muncii şi al sănătăţii. Relaţiile colegiale devin agreabile, munca în echipă se va desfăşura excelent şi toată lumea va avea de câştigat. Sănătatea este vizată mai ales pe 24 decembrie, când Luna se alătură Soarelui prin aspectul de Lună nouă. Afecţiunile legate de sistemul osos şi secundar de aparatul digestiv se pot accentua. De evitat analizele, consultaţiile medicale şi intervenţiile chirurgicale în intervalul 24 – 25 decembrie, pe cât posibil.

Fecioara
Capitolul financiar îţi deschide această săptămână. Poţi primi mici recompense, dar şi tu la rândul tău s-ar putea să fii nevoit să oferi cuiva drag un cadou sau un ajutor bănesc. Cu toate că există restricţii în ceea ce priveşte cheltuielile, cu puţin efort te vei descurca destul de bine. Pe 21 şi 22 decembrie se întrezăresc multe drumuri de făcut în scopuri diverse. Informaţiile primite în aceste zile nu sunt chiar aşa de importante, de aceea evită gândurile sau senzaţiile neplăcute. Planeta Venus se va instala în semnul Vărsătorului, începând cu seara zilei de 20 decembrie, oferindu-ţi farmec în viaţa de zi cu zi. Sănătatea se poate îmbunătăţi, însă deocamdată problemele de fond rămân, respectiv cele legate de circulaţia sanguină şi picioare. Chiar dacă este sezonul vacanţei de iarnă, la serviciu apar lucruri bune. Relaţiile colegiale devin mai agreabile, munca se poate desfăşura plăcut şi din suflet. Soarele intră în semnul Capricornului, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, luminându-ţi relaţiile sentimentale şi pe cele cu copiii. Cheful de distracţii şi aventuri va fi la cote înalte, iar petrecereile şi întâlnirile cu cei dragi îţi vor bucura sufletul. Pe de altă parte, atenţie la cei apropiaţi în ziua de 24 decembrie când Luna se alătură Soarelui şi formează un aspect de Lună nouă în preajma serii. Practic începe o etapă nouă în sensul că te poţi îndepărta de unele persoane şi pot intra în viaţa ta oameni deosebiţi, de care chiar te poţi îndrăgosti.

Balanta
Săptămâna aceasta ar trebui să ţi-o dedici ţie şi celor dragi. Mergi la coafor, schimbă-ţi garderoba, gândeşte-te la o dietă de sezon sau la parcurgerea unor cursuri care să îţi îmbogăţească palmaresul informaţional. Se recomandă prudenţă în relaţiile parteneriale, deoarece ai tendinţa de a fi prea combativ. Zilele de 21 şi 22 decembrie sunt potrivite cumpărăturilor, însă încearcă să te rezumi la strictul necesar. Discordia s-a instalat în zona banilor proveniţi de la alţii, astfel încât bazează-te doar pe finanţele tale. Relaţiile sentimentale şi cele cu copiii vor primi influxurile minunate ale planetei Venus, ce se va instala în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie. Începe o perioadă în care dragostea şi creativitatea vor fi temele principale ale zilei. Te poţi îndrăgosti, dar fii prudent, pentru că există un fel de ceaţă amăgitoare în acest segment de viaţă. Soarele va intra în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie, trimiţându-ţi raze în zona casei şi familiei. Se întrezăresc patru săptămâni în care te poţi ocupa cu succes de treburile gospodăreşti, îţi poţi schimba locuinţa sau poţi cumpăra diverse obiecte decorative deosebite. Pe de altă parte Lună va forma un aspect de Lună nouă în seara zilei de 24 decembrie în Capricorn, accentuându-ţi şi mai mult sectorul casei şi relaţiile familiale. Este posibilă aflarea unor informaţii importante legate de trecutul familiei tale, informaţii ce îţi vor reconfigura atitudinea faţă de cei apropiaţi.

Scorpion
Bine ar fi ca în primele zile ale săptămânii să fii cât mai discret şi să te ocupi doar de treburile tale. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului renal şi capului. Evită consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale pe cât posibil în intervalul 19 – 22 decembrie. Odihneşte-te mai mult şi foloseşte remediile bunicii pentru îmbunătăţirea stării tale generale. Zilele de 23 şi 24 decembrie îţi aduc în atenţie cheltuielile cotidiene. Poţi primi cadouri importante, dar şi veşti legate de salarizarea şi condiţiile locului de muncă actual. Intrarea planetei Venus în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie îţi aduce armonie în casă şi familie. Începe o perioadă în care nostalgia copilăriei şi a personajelor ei te vor urmări frecvent. Relaţiile cu membrii familiei vor deveni mai agreabile, iar izul petrecerilor de sezon îţi va bucura sufletul. Relaţiile cu rudele şi prietenii apropiaţi primesc razele minunate ale Soarelui, ce se va instala în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie. Pentru patru săptămâni de acum încolo, întâlnirile şi dialogurile cu aceştia vor fi la ordinea zilei. Pe de altă parte, aspectul de Lună nouă ce se va forma în seara zilei de 24 decembrie în semnul Capricornului te provoacă la o nouă etapă legată de oamenii apropiaţi. Pot apărea persoane noi în anturajul tău, care să te ajute să te dezvolţi printr-un schimb permanent de informaţii. Atenţie la relaţiile cu partenerul de viaţă sau de afaceri!

Sagetator
Pentru începutul săptămânii, astrele te sfătuiesc să fii atent la prieteni. S-ar putea să te îndepărtezi de unii, dar aşa este mai bine. Zilele de 21 şi 22 decembrie sunt favorabile retragerii din forfota cotidiană şi odihnei. Sunt momente bune pentru un dialog de taină cu sufletul tău şi pentru o reevaluare a tuturor acţiunilor din viaţa ta. Sănătatea este vizată pe segmentele aparatului uro-genital şi gât. Nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale, decât în cazuri ce nu suportă amânare. La serviciu fii atent la colegi şi la activităţile pe care le desfăşori sau în care vrei să te implici. Pot apărea complicaţii greu de estimat şi remediat. Intrarea planetei Venus în semnul Vărsătorului, în seara zilei de 20 decembrie îţi va aduce farmec în relaţiile cu cei apropiaţi. Începe o perioadă în care întâlnirile şi dialogurile cu aceştia vor fi plăcute şi interesante. Pe de altă parte sunt momente bune de a-ţi planifica forme de instruire personală necesare dezvoltării sufletului tău. Soarele va păşi în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie, oferindu-ţi raze minunate la capitolul financiar. Cadourile şi recompensele vor fi la ordinea zilei. Pe de altă parte este o perioadă potrivită pentru a-ţi revizui sistemul valorilor morale şi a-ţi accentua mai mult talentele native. Luna te va ajuta în acest sens, prin aspectul de Lună nouă ce îl va forma în Capricorn în seara zilei de 24 decembrie. Se anunţă o nouă etapă în care eşti provocat să abordezi o altă atitudine faţă de bani, bunuri şi aspectele materiale ale vieţii în general.

Capricorn
Problemele legate de carieră şi relaţii cu şefii te vor solicita încă de la începutul săptămânii. Sunt posibile reproşuri sau limitări ale unor îndatoriri profesionale, însă stai deoparte, ascultă cu atenţie ce ţi se spune şi încearcă să remediezi lucrurile. Prietenii îţi sunt alături în zilele de 21 şi 22 decembrie. Dialogurile vor fi destul de aprinse, dar cu prudenţă şi discernământ vei depăşi totul cu bine. Planeta Venus se va instala în semnul Vărsătorului din seara zilei de 20 decembrie, oferindu-ţi raze minunate la capitolul financiar. Poţi primi cadouri, recompense mărunte, dar care îţi vor bucura sufletul. Atenţie că tendinţa de a cheltui va fi la cote înalte. Rezumă-te doar la cumpărăturile strict necesare, pentru că micul noroc la bani şi bunuri va dura destul de puţin. Soarele se va instala în semnul tău zodiacal, începând cu dimineaţa zilei de 22 decembrie, oferindu-ţi farmec, voinţă şi puterea de a rezolva tot şi toate. Pentru patru săptămâni de acum încolo îţi sunt favorizate dietele, vizitele la saloanele de întreţinere corporală şi cursurile de dezvoltare personală. Pe 24 decembrie Luna se alătură Soarelui, formând un aspect de Lună nouă, ajutându-te şi mai mult în demersurile tale personale. Sunt momente bune pentru a începe o nouă etapă în relaţiile cu ceilalţi, dar mai ales cu propria-ţi persoană. Se recomandă multă prudenţă la sănătatea ficatului şi aparatului respirator, mai ales în intervalul 22 – 24 decembrie!

Varsator
Pentru tine începe o perioadă excelentă de introspecţie şi revizuire a tuturor planurilor de viaţă. Zilele de 21 şi 22 decembrie îţi aduc în atenţie problemele profesionale, în special cele legate de şefi sau autorităţi. Poţi fi tras la răspundere vizavi de modul în care îţi îndeplineşti activităţile, însă cu prudenţă şi vorbe potrivite vei depăşi totul cu bine. Planeta Venus se va instala în semnul tău, oferindu-ţi dorinţă de înfrumuseţare sufletească şi trupească. S-ar putea să îţi redefineşti conceptul de iubire şi atitudinea faţă de cei dragi. Datorită intrării Soarelui în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 24 decembrie, cheful de a sta doar cu tine însuţi va fi la cote înalte. Se recomandă o atenţie deosebită la sănătatea sistemului osos şi a celui digestiv. Se pot accentua unele afecţiuni sau, funcţie de caz, vor putea apărea altele noi. De evitat consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale, mai ales în intervalul 23 – 25 decembrie, pentru că se formează aspectul de Lună nouă tot în semnul Capricornului. Încearcă să alternezi orele de muncă cu cele de odihnă şi foloseşte cu încredere remediile naturiste. Intervalul analizat îţi mai poate aduce insomnii, vise şi viziuni permonitorii, dar şi revelaţii deosebite legate de oamenii şi evenimentele din viaţa ta.

Pesti
La începutul săptămânii îţi sunt recomandate achitarea facturilor, taxelor şi datoriilor de orice fel. Capitolul financiar este destul de precar, aşa încât rezolvă mai întâi plăţile către ceilalţi şi apoi orientează-te către cumpărăturile de sezon. Pe 21 şi 22 decembrie poţi afla veşti din străinătate, dar nu pleca urechea la tot ce auzi. Dacă vrei să pleci în călătorie, verifică cu atenţie toate detaliile legate de drum. Planeta Venus va intra în semnul Vărsătorului în seara zilei de 20 decembrie, influenţându-ţi mentalul profund şi sănătatea. Unele afecţiuni legate de picioare şi circulaţie sanguină se pot accentua. Pe de altă parte se pot ameliora unele conflicte de la serviciu, dar fii prudent. În spatele bunăvoinţei unor colegi se pot ascunde multe neplăceri ulterioare. Soarele va intra în semnul Capricornului în dimineaţa zilei de 22 decembrie, luminându-ţi relaţiile cu prietenii. Întâlnirile şi dialogurile cu aceştia vor fi agreabile, dar atenţie că este vorba doar despre relaţii de prietenie. În ziua de 24 decembrie se va forma aspectul de Lună nouă tot în semnul Capricornului, aspect ce îţi va aduce în viaţă oameni noi, dar îţi va scoate la ivelaă şi unele lucruri mai puţin plăcute legate de vechii apropiaţi. Bine ar fi să faci o curăţenie drastică vizavi de oamenii din jurul tău, să renunţi la cei care îţi pun beţe în roate şi să faci loc pentru alte personaje mai interesante şi de folos.

Adauga un comentariu

*