Evenimente rutiere grave produse pe fondul neatenției în conducere

Pe DN 2,  în afara localităţii Dumbrava,  C. Mihai, de 45 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism,  pe fondul neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de D. Felicia, de 50 ani, din județul Neamţ,  care circula în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a Feliciei D., care a fost transportată și internată la Spitalul Judeţean de UrgenţăBacău. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.  Ştefan S., de 28 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism pe strada Costache Negri, din localitatea Târgu Ocna, pe fondul neatenţiei în conducere a surprins şi acroşat o minoră de 16 ani,  care se angajase regulamentar în traversarea străzii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului îndicând valoarea de 0,03Mg/l alcool pur în aerul expirat. Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti și ulterior a fost transfertă la   o unitate medicală din municipiulIaşi, pentru investigaţii suplimentare. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*