Polițiștii au fost sesizați că o persoană de sex masculin a sustras mai multe roţi de la un autoturism, care se afla parcat în spatele unui bloc de pe strada Ştefan cel Mare din Bacău. Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit că de la un autoturism parcat în zonă lipseau trei roţi, respectiv două de pe partea stângă şi una de pe partea dreaptă iar la roata de pe partea dreapta spate se afla montat un cric. Lângă autoturism polițiștii au găsit un autoturism Taxi parcat, în interiorul căruia pe bancheta din spate au fost identificate două minore de 16 și 17 ani şi cele trei roţi sustrase. Conducătorul autoturismului taxi, A. Bogdan, de 19 ani, dinBacău, a recunoscut fapta comisă declarând că, singur, a demontat cele trei roţi de la autoturismul respectiv, prin folosirea unui cric şi a unei chei de roţi. Polițiștii au identificat partea vătămată, căreia i-au restituit bunurile sustrase. Valoarea prejudiciului cauzat şi recuperat este de aproximativ 2500 lei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.