În apropierea Sărbătorilor de iarnă cetățenii devin preocupaţi de achiziţionarea cadourilor pentru cei dragi sau de pregătirea concediilor și uneori pierd din vedere măsurile preventive antivictimale. Astfel bucuria sărbătorilor de iarnă ar putea fi umbrită de acţiunile unor persoane care văd în aceste sărbători un bun prilej de a profita de neatenţia semenilor.
Din aceste considerente polițiștii băcăuani au fost prezenți astăzi în zonele aglomerate ale municipiuluiBacăuîn special pentru a preveni săvârșirea unor infracțiuni și pentru a verifica modul în care sunt comercializate unele produse. Astfel, în Piața Centrală, din Bacău, polițiștii au depistat un minor de 17 ani, care avea asupra sa 1080 de petarde din categoria a II –a, pe care le oferea spre vânzare. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fara drept de operațiuni cu obiecte pirotehnice, iar petardele au fost ridicate în vederea confiscării. Tot în Piața Centrală, polițiștii i-au depistat pe Z. Marian și Z. Adria, de 23 și 21 de ani, din Bacău, în timp care ofereau spre vânzare articole de incălțăminte în valoare de 2500 lei, pentru care nu dețineau aviz de insoțire a mărfii şi certificat de calitate pentru atestarea mărcii. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacere a unei mărci, iar încâlțămintea respectivă a fost ridicată în vederea confiscării. În Piața Miorița, din Bacău, polițiștii i-au depistat pe T. Adrian, de 27 de ani, din Bacău, B. Toader, de 29 de ani, din comuna Agăș și pe T. Dănuț, de 40 de ani, din comuna Agăș, care comercializau pomi de Crăciun fără să deţină documente legale şi fără ca aceştia să aibă aplicat sigiliul crotaliu. Cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2000 de lei fiecare, iar cei 34 de brăduți au fost ridicați în vederea confiscării.