Marian L., de 20 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia pe strada Izvoare, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a acroşat cu partea dreaptă gardul din beton al unei societăți comerciale, după care a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu gardul din tablă al unui imobil. În urma evenimentului rutier conducătorul auto și trei pasageri din autoturism au suferit vătămari corporale și au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Bacău. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.