Ștefan R., de 28 ani, din comuna Ungureni, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.L.Caragiale, la intersectia cu strada Ana Ipătescu, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului spre stânga, unui autoturism condus de P. Ovidiu Constantin, de 25 ani, din Bacău și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului dintre cele doua autoturisme a rezultat vătămarea corporală a lui P. Constantin, de 59 ani, pasager in autovehiculul condus de P. Ovidiu, care a fost transportat la Spitalul Judetean Bacau, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea. Ambii conducători auto au fost testați cu aparat etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.