Serbarea sfinţilor români începe în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Biserica noastră îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Un fragment din moaştele Sfântului Antipa se află la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aseară a avut loc o procesiune cu moaştele Sfântului, iar astăzi Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul.

Cunoscut de întreaga lume ortodoxă, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti va fi serbat în mod deosebit şi în acest an, în Eparhia Romanului şi Bacăului. De altfel, cinstirea acestui „povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc” a cunoscut o amploare deosebită în ultimii ani, în zona Bacăului, de unde este originar, însuşi acatistul fiind compus de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sărbătoarea singurului călugăr român athonit trecut în sinaxarele ruseşti a început aseară la Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, de către PS Ioachim Băcăuanul, alături de părinţii consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial Roman, precum şi de preoţii slujitori din Protopopiatul Roman. În prezenţa credincioşilor, slujba a fost urmată de procesiunea cu sfintele moaşte, aduse de PS Ioachim Băcăuanul de la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos, şi cu icoana Cuviosului Antipa, de la catedrală la paraclisul Centrului eparhial, al cărui ocrotitor este Sfântul de la Calapodeşti. Aici, PS Ioachim, înconjurat de preoţii participanţi, a citit din Acatistul Cuviosului, după care credincioşii prezenţi s-au închinat la sfintele moaşte care vor rămâne aici până în această dimineaţă, când vor fi readuse în Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi, va oficia slujba Sfintei Liturghii.

Mănăstire în cinstea Sfântului Antipa în satul natal

O zi deosebită va fi şi la Mănăstirea Calapodeşti, ce poartă hramul Cuviosului Antipa, unde se află expuse spre închinare crucea Sfântului, pe care acesta a purtat-o în peregrinările sale din ţară, din Grecia şi Rusia. Piatra de temelie a acestui lăcaş de închinăciune a fost pusă în anul 2006, de PS Ioachim Băcăuanul, iar de construcţia bisericii se ocupă ierom. Pahomie Parfene, stareţul aşezării monahale. „Am simţit că Sfântul Antipa vrea să vină acasă. Cum casa în care s-a născut nu mai există, ne-am gândit să-i facem o casă nouă. Cuviosul Antipa este cinstit în întreaga Ortodoxie, iar sfintele sale moaşte sunt la Mănăstirea Valaam din Rusia. Ne-am gândit că, poate, o parte din ele vor veni în satul natal pentru a fi adăpostite în această biserică”, a explicat PS Ioachim Băcăuanul. De altfel, ierarhul şi-a exprimat speranţa că, până anul viitor, o părticică din sfintele moaşte vor ajunge acasă, la Calapodeşti, unde, prin milostivirea lui Dumnezeu, se va crea în timp un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume. Implicat direct în cultivarea dragostei şi evlaviei faţă de Cuviosul Antipa, prin slujbele scrise, prin înfiinţarea de aşezăminte filantropice şi lăcaşuri de rugăciune, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul este convins că cinstirea unui sfânt, în general, şi a Sfântului Antipa, în mod special, presupune o implicare deosebită pe mai multe planuri, a tuturor celor care constituie Biserica văzută. „Amplificarea cultului unui sfânt se face nu doar prin recunoaşterea sa oficială, ci şi prin slujbele religioase în cinstea lui, prin rugăciuni, prin înfiinţarea de aşezăminte social-filantropice şi alte forme prin care intrăm în comuniune cu el”, a precizat PS Ioachim Băcăuanul.

Adauga un comentariu

*