Traznai marca Funeriu

Şcolile vor primi bani în funcţie de numărul elevilor prezenţi la ore

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că, începând cu acest an, unităţile de învăţământ vor primi finanţarea de bază în funcţie de numărul de elevi care vin la ore şi nu în funcţie de numărul celor înscrişi în catalog. Ca urmare a acestui aspect, inspectoratele au început monitorizarea privind frecvenţa la cursuri încă din primul semestru al anului şcolar în curs, urmând să continue şi în semestrul al II-lea. „”Finanţarea urmează elevul” va duce la scăderea abandonului şcolar, astfel că va fi o implicare mult mai puternică a şcolii în societate”, a decalarat ministrul Funeriu în cursul săptămânii trecute.

Adauga un comentariu

*