Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu în municipiul Bacău, strada Unirii, la fostul Teatru de Animaţie. La locul intervenţiei s-a deplasat Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, cu trei autospeciale de intervenţie, încadrate cu 10 subofiţeri. Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie, la faţa locului s-a deplasat şi grupa operativă a unităţii compusă din patru ofiţeri şi un subofiţer, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă. La sosirea la locul evenimentului, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la deşeuri menajere, în interiorul clădirii. Echipajele de intervenţie au acţionat pentru salvarea a trei persoane, D. R. V., în vârstă de 26 ani, H. T. J., de 23 ani şi S. P., de 41 ani, care se adăposteau în interiorul clădirii. Pentru acordarea îngrijirilor medicale, la locul intervenţiei s-a deplasat şi un echipaj S.M.U.R.D. Cele trei persoane salvate nu au necesitat îngrijiri medicale. În sprijinul forţelor de intervenţie, la locul producerii incendiului s-au deplasat trei lucrători din cadrul Poliţiei locale, doi lucrători aparţinând Poliţiei municipiului Bacău şi doi lucrători din cadrul Serviciului Criminalistică – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. În urma incendiului care a avut drept cauză folosirea focului deschis în spaţii închise, au ars deşeuri menajere.