Sindicatul arbitrilor din România ameninţă cu GREVA

Sindicatul arbitrilor din România a remis un comunicat, semnat de preşedintele Alexandru Tudor, prin care îşi manifestă dezacordul cu privire la aducerea unor brigăzi de arbitri străine, ameninţând cu „metodele de luptă sindicală”, printre care şi greva.

Reacţia sindicatului vine înainte de Adunarea Generală a LPF, când se va lua în discuţie aducerea arbitrilor din străinătate la unele meciuri din Liga I. Iată conţinutul integral al comunicatului SAFR: „În ultima perioadă, în mass-media s-au adus multe acuze grave arbitrilor din partea unor persoane implicate în fenomenul fotbalistic şi s-a comentat foarte mult pe aducerea de brigăzi de arbitri străine pentru conducerea unor partide din campionatul Ligii 1. Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România, sesizînd ce se întâmplă, vă aduce la cunoştinţă următoarele:  suntem de acord cu sancţionarea arbitrilor din campionatul intern atunci cînd greşesc flagrant, conform regulamentelor în vigoare, dar nu la presiunea cluburilor interesate; în mod ferm manifestăm dezacordul nostru cu privire la aducerea unor brigăzi de arbitri străine;  dorim şi solicităm să se investească într-o strategie de dezvoltare şi profesionalizare a arbitrajului, din partea CCA şi FRF, pentru crearea unor condiţii decente pentru arbitri, care să le permită acestora manifestarea deplină a personalităţii şi valorii lor, în acord cu aspiraţiile proprii şi în concordanţă cu ce se cere de la ei, respectarea demnităţii umane şi protejarea de orice abuzuri; solicitam să se respecte regulamentele, să nu mai fie protejate persoanele care au reacţii jignitoare, insultătoare, violente si instigatoare, care aduc o imagine negativă fotbalului românesc. Menţionăm că punctul nostru de vedere este rezultatul opiniilor transmise sindicatului de arbitrii şi arbitrii asistenţi din Liga I, atît membri de sindicat cît şi a celor care nu sunt membri de sindicat. În cazul în care nu se va ţine cont de cele transmise, să nu mai fie protejate persoanele care au reacţii jignitoare, insultătoare, violente si instigatoare, care aduc o imagine negativă fotbalului românesc, ne vedem obligaţi să recurgem la metodele de luptă sindicală, prevăzute de statut si legile în vigoare”.

Adauga un comentariu

*