Monica Gabor le-a declarat politistilor ca a fost vanduta de Dinu Damaschin pentru 1.000 de euro unui barbat care a violat-o pe cand avea doar 16 ani. Din pacate, aceste lucruri sunt cunoscute din 2004. Fostul prieten al Monicai Gabor, Marius Panaite, a trimis in martie 2004 diferitelor publicatii din Bacau, o scrisoare incendiara. Observator de Bacau a fost singurul ziar care a publicat-o, insa nimeni n-a luat-o in seama la vremea respectiva. Iata ca tot ce scria tanarul din Bacau acum opt ani se adevereste. Intrebarea este din ce motive cei indreptatiti s-o faca nu s-au luat atunci de Dinu Damaschin, poreclit „Sarsaila”, facand-o de-abia acum? Cate tinere ar fi putu fi salvate, daca se actiona mai devreme?
Desi, la vremea respectiva, scrisoarea a aparut in Observator de Bacau, autoritatile n-au tinut cont de afirmatiile unui tanar din Bacau. Iata ce scria Marius Panaite in 30 martie 2004: „Ma numesc Marius Panaite, locuiesc in Bacau si doresc sa va aduc la cunostinta o serie de fapte care, tangential, m-au afectat personal, principala victima fiind insa o tanara, minora, in legatura cu care (inca) nutresc o afectiune aparte. Din motive pe care le veti intelege, desigur, prefer sa va indic, drept unic element de identificare, numele, pastrandu-mi cvasi-anonimatul drept scut impotriva unor eventuale (certe) repercursiuni, faptele pe care le voi prezenta fiind insa, pe deplin verificabile. In urma cu aproximativ un an, am cunoscut-o pe Monica Gabor (ce locuia la blocul 12 din strada Aprodu Purice). M-au atras la ea, de la inceput, farmecul, naturaletea si pofta de viata ce razbatea din orice vorba sau gest. Brusc, Monica a rupt relatiile cu mediul de prieteni, in care ii puteam fi aproape, ocupata fiind cu noul post de secretara a d-lui Dinu Damaschin, patron al unei firme dintr-un apartament situat, undeva, pe strada Iosif Cocea. Intamplator, prin septembrie – octombrie anul trecut, am intalnit-o pe strada. Mi-a marturisit ca se va muta in Capitala, unde Dinu Damaschin i-a aranjat un interviu la Agentia de modeling ELITE. Curios, am incercat, la cateva saptamani dupa aceea, sa aflu daca drumul a fost incununat de succes si am sunat la ea acasa, tatal raspunzandu-mi ca Monica a disparut undeva, in Bucuresti, ca va pleca sa reclame faptul la IGP, aratandu-se destul de nehotarat, dar deloc alarmat, in ceea ce priveste posibilitatea regasirii. Incet, incet, am inceput sa ma interesez, timid, la prietenele Monei, despre soarta acesteia, afland, intr-un tarziu, ca, de fapt, nu a fugit de-acasa, ci a tinut neaparat sa dispara din Bacau. Ca si-a contactat parintii, care au vizitat-o undeva, langa Bucuresti, si le-a explicat totul. Ce? Ceea ce i-a confesat si prietenei respective. Ca a gasit in aceasta disparitie un refugiu din fata insistentelor si chiar amenintarilor lui Dinu Damaschin, patronul pentru care lucra, serviciul constand in bine-dispunerea unor persoane dubioase, in fapt, un stagiu pregatitor in tainele practicii prostitutiei. Succesiv, obligata de Dinu Damaschin, a parcurs primele trepte ale uceniciei, de la postura de insotitoare a acestuia ori a oamenilor sai la vizionarea, pentru „inspiratie”, a unor secvente petrecute in camerele de hotel, in care altele „munceau”, pana la insistentele si chiar amenintarile de a „pune osul la treaba”, carora le-ar fi cedat intr-un tarziu partenera ei de calatorii, Alina Lungu, din Tg. Ocna. Curiozitatea de a merge mai departe m-a impins intr-o lume halucinanta, plina de mister (a se intelege droguri, prostitutie, amenintari, santaj) si, ghidata dupa o singura lege, cea a „tacerii”, in cel mai crunt dispret pentru principiile unui aspirant la integrare in Uniunea Europeana. Prea credul de felul meu, am trait pana acum cu impresia ca acel „Dragon” din mitologie este unic si reprezinta un protector al oamenilor de buna credinta. A trebuit sa ajung la o varsta ca sa aflu ca nu oaia „Dolly” a fost prima clona inventata de oamenii de stiinta, ci „Dragonul” de Bacau, inventat si cerscut de o grupare mafiota si trimis sa terorizeze toata Europa. Transformat in simbol demonic, care, la randul sau avea nevoie de o protectie dar ceva mai terestra. Si ce poate fi mai pamantean decat fiiinta umana? Fiinte protejate, spre exemplu, printr-o liga, in speta „Liga pentru Apararea Drepturilor Omului”, organizatie perfect onorabila, nimic de zis. Am aflat ca parerea mea coincide cu cea a lui Damaschin, care a inteles rapid ca, sub obladuirea calitatii de mermbru al „LADO”, poate fi de folos semenilor sai, dar nu tuturor, ci doar infractorilor propriei retele, blocati prin puscarii prin care poate patrunde usor, pentru mentinerea in forma, clamandu-si in gura mare calitatea. Si cum poti ajunge la sufletul unor violatori, proxeneti, traficanti de droguri si „Ben Ladeni” care au citit (in presa, ca si mine) ca tot ce poate fi mai infricosator in ziua de astazi e o „nevinovata” amenintare cu bomba, adresata chiar unei Primarii? Scotocind cateva zile prin lumea oculta si interzisa muritorilor de rand, am gasit raspuns. Simplu: convingandu-i ca faci totul pentru punerea lor in libertate, himera in care nici ei nu mai cred. Asa ca neobositul personaj („Sarsaila”, pentru prieteni), a purces pe drumul (e)liberarii colegilor de breasla, mai putin norocosi decat el, inarmat cu un arsenal, spune el, de temut: calomnie, sabotaj, intimidare, amenintari directe adresate primarilor, politistilor si procurorilor pentru influentarea justitiei pamantene, dar nu si celei divine. Dar cum reteta succesului in lupta cu justitia nu poate fi completa fara o consiliere de specialitate, era obligatorie gasirea unui „avocat al Diavolului”. Mi-a fost de ajuns sa aflu ca numele de Antoniu Codrin este asociat cu scoaterea din maneca, contra cost, a unor martori mincinosi (precum Barabas Tereza, Barbieru Novac ori Lupu Luigi), pentru care este recompensat peste pretentiile sale cu onorarii constand in farmecele personale poate chiar a prietenei mele. Monica se intereseaza des de sora mai mica, Ramona, intrata intr-un anturaj de tinere, Andreea, Dana si altele ca ele, care par sa fi cazut in mrejele lui Dinu Damaschin. Atunci am inteles mai bine spaima citita in ochii prietenii Monei, de la care am aflat despre insistentele lui Dinu de a-si recupera „marfa”, caci pentru el era o „marfa”, de intregul arsenal pus in miscare, de vizitele si presiunile exercitate asupra personalului hotelului in care stia ca se cazase, la Bucuresti, precum si de incercareade de a-i pata imaginea, acum, cand nu-i mai apartine, imprastiind cu certitudine zvonul ca, de fapt, Mona a fost sechestrata si pusa sa se prostitueze. Acum, cand toata presa nationala e plina de articole privitoare la traficanti de persoane de tot felul, poate ca veti binevoi sa atrageti atentia copiilor Bacaului asupra pericolului la care se supun lasandu-se ametiti de perspectiva ademenitoare, la varsta lor, de a fi bagati in seama si de a castiga o suta, doua, un suc si o cafea”.
PS. Repetam, aceste lucruri se petreceau acum opt ani, scrisoarea lui Marius Panaite aparand in Observator de Bacau, fiind preluata de presa centrala. Cum au evoluat lucrurile de atunci si pana astazi? Puteti constata singuri. De ce le-o fi trebuit atata timp autoritatilor sa decida arestarea si anchetarea lui Dinu Damaschin?
