Invatamantul bacauan va avea patru profesori in Corpul de Control al ministrului Educatiei

Judetului Bacau i-au fost alocate patru locuri de experti in Corpul de Control al ministrului Educatiei. „Cadrele didactice interesate pot depune scrisoarea de intentie si portofoliul personal, in perioada 23 ianuarie – 3 februarie 2012, la sediul Ministerului Educatiei, a precizat inspectorul scolar de management Gheorghe Iorga. Portofoliul trebuie sa cuprinda CV-ul european, copii dupa cartea de identitate si certificatul de casatorie, atestate ale cursurilor de management, ale ultimul grad didactic obtinut, documente care sa ateste ca a ocupat o functie de conducere, indrumare si control, o adeverinta cu vechimea in invatamant, un atestat al calificativelor obtinute in ultimii patru ani, dovada ca este titular in invatamant si copii dupa certificate TIC. Dosarul trebuie sa cuprinda si o declaratie pe propria raspundere ca nu a fost si nu este cercetat sau condamnat penal”. Inspectorul scolar Gheorghe Iorga a mai precizat ca doritorii trebuie sa aiba disponibilitate pentru efort prelungit si deplasari in alte judete. Criteriile de selectie pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educatiei. Cadrele didactice care vor fi selectate vor desfasura trei stagii de pregatire. Cheltuielile legate de transport, cazare si diurna vor fi suportate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Adauga un comentariu

*