Fotbal: România – Krivbas Krivoi Rog 2-1, în meci amical

Selecţionata de fotbal a României a învins formaţia ucraineană Krivbas Krivoi Rog cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, la Belek, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Antalya. Ambele goluri ale tricolorilor au fost reuşite de atacantul dinamovist Marius Niculae (14, 46), primul după un şut al lui Bumba, respins de portar, iar al doilea cu un şut pe spate, în timp ce pentru echipa aflată pe locul 5 în Ucraina a punctat Serghei Samodin (42), scăpat din marcaj de Râpă. Jucătorii antrenaţi de Victor Piţurcă au mai avut ocazii bune de gol prin Bourceanu (44, 49, 77), Papp (75) şi M. Niculae (89). Şi Krivbas a irosit situaţii notabile, prin Samodin (52), Kuţenko (56) şi Lisenko (82). La Krivbas a jucat după pauză şi portarul Fedorenko, fost la Ceahlăul Piatra Neamţ.  România învinsese vineri reprezentativa Turkmenistanului cu scorul de 4-0, meci în care Marius Niculae marcase tot de două ori. Lotul naţional va reveni în ţară joi 2 februarie, în jurul orei 13,00.

Adauga un comentariu

*