Designerul Maria Lucia Hohan a creat rochii care au îmbrăcat vedete precum Katherine Heigl, Eva Longoria, Natalie Imbruglia, Selena Gomez, Demi Lovato, Stacy Keibler, Jennifer Hudson şi Nicole Scherzinger. La opt ani de când şi-a deschis atelierul MLH, designerul Maria Lucia Hohan (31 de ani) „îşi trăieşte visul cu ochii„: rochiile ei superbe sunt purtate la evenimente de top de vedete precum Katherine Heigl, Eva Longoria, Natalie Imbruglia, Kathleen Robertson, Stacy Keibler, Nicole Scherzinger, Selena Gomez, Kristin Cavallari, Sharon Osbourne, Demi Lovato sau Rosario Dawson. Când Jennifer Hudson i-a cântat lui Barack Obama „Happy Birthday Mr. President”, cântăreaţa a purtat o rochiţă neagră creaţie MLH. Cine aude această înşiruire de nume imediat trage concluzia, eronată, desigur, că Maria Lucia Hohan ar trăi în America. Surpriza este totală când află că munceşte şi trăieşte în România. „Am visat mereu că rochiile mele vor fi într-o bună zi purtate pe covoarele roşii ale evenimentelor internaţionale. După ani de muncă, visele s-au concretizat în zeci de apariţii ale celebrităţilor care primesc constant cele mai bune review-uri din partea presei şi le cotează ca fiind «cele mai bune alegeri vestimentare pe care le-au făcut vedetele respective în ultimul timp»”, spune designerul român.