România suferă de frig. Ne aşteaptă temperaturi de MINUS 30 de grade

Este una dintre cele mai grele ierni din ultimii ani. Abia s-au mai liniştit viscolul şi ninsoarea, însă de ger nu scăpăm foarte uşor. În timpul nopţii, temperaturile ajung până la minus 25 de grade Celsius în aproape toată jumătatea de sud a ţării.

Frigul crâncen a îngheţat şi apa Mării negre. În Harghita, drumurile, cele mai multe pustii, sunt acoperite de zăpadă viscolită… La steşini s-au format ţurţuri uriaşi.

Oamenii, deşi sunt deprinşi cu gerurile grele, nu îndrăznesc să iasă din case fără să se îmbrace cu mai multe rânduri de haine groase.

La ţară, casele abia se mai văd din nămeţi. Sătenii îndură gerul tot mai greu, pentru că lemnele, adunate din toamnă, se împuţinează văzând cu ochii. Dar oamenii se gândesc că ei vor trece cumva peste iarnă. Au mare grijă de animale. Să nu le lipsească nimic…

Iarna este departe de-a se termina. Temperaturile vor continua să scadă ar putea ajunge până la minus 30 de grade.

Trei oameni au murit de frig în ultimele 24 de ore, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Astfel, numărul morţilor a ajuns la 41. Căderile masive de zăpadă au izolat aproape 400 de localităţi din întreaga ţară. Oamenii din satele blocate de nămeţi nu au mâncare, stau în beznă, iar apa le-a îngheţat în fântâni.

Adauga un comentariu

*