Minorităţile etnice şi procesul de modernizare în oraşul Bacău

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău şi Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău au organizat marţi, 14 februarie 2012, workshop-ul cu tema “Minorităţile etnice şi procesul de modernizare în oraşul Bacău”. Dezbaterile au fost coordonate de prof. Gabriela Verdeş – de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău şi de prof. Lucica Ciupercă, coordonatoarea Centrului Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău. La activitate, care s-a desfăşurat la Centrul „American Corner Bacău”, au participat 20 de elevi, de la colegiul amintit mai sus. Cu această ocazie a fost prezentată structura etnică a comunităţii băcăuane şi raportul dintre majoritate şi minorităţi. Participanţii au încercat să identifice cauzele unor posibile conflicte interetnice, insistându-se pe necesitatea promovării toleranţei şi a acceptării diversităţii, ca o condiţie a convieţuirii paşnice. În acest context, profesorii îndrumători au prezentat şi rolul comunităţii evreieşti în istoria oraşului şi judeţului Bacău, astfel, în mod inevitabil, amintindu-se şi despre Holocaust. De aceea a fost proiectat filmul documentar „Duminica neagră” („Black Sunday”), realizator Mihnea Chelariu şi Casa de producţie Princess Media, peliculă care reflectă, într-o manieră aparte, cauzele şi consecinţele Holocaustului din România, tragedia evreilor şi a rromilor, în mod special Pogromul de la Iaşi, din iunie 1941. La finalul întâlnirii, după vizionare, elevii, profund impresionaţi, au promis că vor transmite cunoscuţilor şi prietenilor un mesaj puternic şi vibrant, referitor la învăţămintele tragice din istoria recentă.

Adauga un comentariu

*