Jandarmii bacauani, alaturi de populatia judetului Vrancea

Acţiunile de înlăturare a efectelor căderilor masive de zăpadă  precum şi de acordare de sprijin populaţiei afectate de fenomenele meteorologice din ultima vreme în judeţul Vrancea au continuat de către jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. În cele 5  zile în care s-a acţionat (11,12,13,14,15 februarie 2012)  în aceste zone afectate s-a intervenit pentru acordarea de sprijin persoanelor , în special vârstnice, a căror gopodării şi anexe au fost afectate de căderile masive de zăpadă – aproximativ 300 de gospodării; în aceste situaţii jandarmii au intervenit pentru crearea de culoare de acces către surse de apă, grajduri, magaziile de lemne sau alte anexe; jandarmii au intervenit pentru deblocarea unor uliţe, drumuri comunale etc. cu o lungime totală de peste 16  kilometri; au fost deblocate din zăpadă 40 de autovehicule (unele dintre acestea acoperite integral de zăpadă); s-a asigurat descărcarea, transportul şi depozitarea a peste 35 tone de alimente – conserve, pâine, ulei, făină şi alte ajutoare umanitare trimise în aceste zone afectate; au fost create culoare de acces şi degajată zăpada la peste 20 de fântâni . S-a acţionat în localităţile Dumitreşti, Măicăneşti, Slobozia, Satul Nou, Sihlea Caiata, Coroteni, Satul Nou, Belciugele. Au fost asigurate măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică (10 jandarmi) în localitatea Coroteni şi în localitatea Lupoaia pe timpul distribuirii de ajutoare umanitare de către personal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. In localitatea Dumitreşti s-a asigurat de către jandarmi transportul a 2 tone de alimente pentru populaţia afectată , în sănii trase de cai.

Jandarmii sunt oamenii de langa tine 

Peste 350 de pachete de alimente (achiziţionate prin contribuţia jandarmilor din cele două unităţi din Bacău , cu sprijinul Prefecturii Bacău şi a altor parteneri) au fost încărcate de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi au fost transportate cu autovehiculele din dotare în localităţile Măicăneşti,  Slobozia, Satul Nou, Belciugele, Sihlea şi Dumbrăveşti.Înainte de a ajunge la Satul Nou jandarmii au degajat zăpada de pe carosabil (aproximativ 100 de metri) pe segmentul de comunicaţie Slobozia – Satul  Nou, fără această intervenţie accesul fiind imposibil (datorită viscolului din noapea precedentă drumul s-a înzăpezit pe această distanţă ).

Adauga un comentariu

*