O patrulă de poliție rutieră l-a depistat pe Dănuț L., de 37 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești din localitate și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.