Trei barbati din Buhoci au provocat scandal in sediul de Politie

O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, în timp ce se afla în executarea serviciului de patrulare in comuna Buhoci, a depistat în trafic, pe DN 2F, un moped carosat pe 3 roți, cu cabină. Polițiștii au procedat la oprirea mopedului, iar în urma activităților desfășurate au constatat că în cabină se află trei barebati, Petru B., de 34 de ani, care conducea mopedul,  Marcel C.,  de 26 de ani, și Eduard B., de 28 de ani, toți din comuna Buhoci. Totodată polițiștii au constatat că aceștia transportau aproximativ 70 de metri cablu cu inserții din cupru, cu diametru de 3 cm.,  un topor și un bonfaier.  Cei trei bărbați au fost condusi la sediul poliției în vederea stabilirii provenienței bunurilor ce au fost găsite asupra lor și imprejurările în care au intrat în posesia lor. La sediul secției cei trei au început sa provoace scandal, amenințând că se vor autoincendia în sediul poliției și că își vor telefona rudele să le vina în ajutor. În tot acest timp au folosit un limbaj vulgar atât în stradă cât și în sediul secției. În sediul secției de poliție Petru B. și Eduard B au încercat să se automutileze, ambii lovindu-se în mod repetat cu capul de perete. După acestea, cei trei au încercat, folosind forța, să  părăsească sediul poliției, motiv pentru care au fost imobilizați și încătușați de către agenții de intervenție rapidă. Față de cei trei a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, urmând a se efectua cercetări în vederea stabilirii provenienței bunurilor găsite asupra lor.

Adauga un comentariu

*