De astăzi, începe Postul Paştelui, primul mare post din an. Timp de şase săptămâni creştin-ortodocşii nu trebuie sa mănânce carne, brânzeturi sau lactate. Marile magazine profită din plin de această perioadă şi au scos deja la vânzare produsele de post.
Oferta magazinelor este variată şi include chiar şi dulciuri de post. Gospodinele spun însă că preţurile sunt cam mari.
În pieţe, cele mai scumpe sunt fructele şi legumele aduse din afara ţării.
Postul Paştelui se va termina pe 14 aprilie.
Tradiţii de Postul Paştelui
Începutul Postului Paştelui aduce şi tot felul de tradiţii, diferite de la o zonă la alta. În Gorj oamenii fac focuri la porţi pentru purificare, în timp ce în ardelenii aprind în vîrful dealurilor, imense mingi din paie, pe care apoi le împing la vale. Postul Paştelui începe de azi şi durează şase săptămâni. Este considerat a fi cel mai aspru post de peste an.
Satele din Gorj au fost luminate aseară de sutele de focuri aprinse de oameni în faţa porţilor. Credincioşii au marcat astfel începerea posutlui Paştelui, printr-o tradiţie veche de sute de ani. Iar cei mai curajoşi, au trecut prin flăcări pentru a-şi purifica trupul înaintea începerii postului.
Nu la fel de tradiţionalişti sunt oamenii atunci când vine vorba de aţine postul.
Întrarea în Postul Paştelui se sărbătoreşte şi lângă Alba Iulia, tot printr-o tradiţie veche de sute de ani, numită hodaiţele. În ultima duminică înainte de lăsatul Secului, copii din Hapria confecţionează mingi din cârpe sau paie pe care mai apoi le aprind.
Turiştii care au participat la festival, au avut prilejul de gusta din plăcinte pregătite de femeile din sat, plăcinte care până la Paşti nu se vor mai face.