Procesul de reformă a MAI a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi

Procesul de reformă pentru modernizarea şi eficientizarea MAI, iniţiat în 2010 şi continuat următorul an, a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi prevăzute în ştatele de organizare ale unităţilor din aparatul central şi a instituţiilor aflate în subordinea MAI.

La finele anului trecut, 135.998 de persoane erau angajate în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), dintre care 72.241 de poliţişti şi poliţişti de frontieră, 53.193 de pompieri şi jandarmi, 2.790 de funcţionari publici şi 7.774 personal contractual.

Potrivit unei statistici privind bilanţul MAI pe anul trecut, 13.703 persoane au părăsit instituţia, din care 4.244 din cauza reducerii numărului de posturi ca urmare a reorganizării, 1.614 au fost pensionate pentru limita de vârstă, 1.582 sunt cazuri de clasări medicale, 96 de decese, 2.797 de pierderi de personal fără drept la pensie, prin demisii, abateri, limite de vârstă în grad şi alte motive şi 3.370 de persoane transferate către alte instituţii.

Într-o primă etapă, începând cu 1 aprilie 2011, au fost reduse 19.807 posturi vacante, ceea ce reprezintă 11,7% din total. Cele mai multe posturi vacante au fost reduse la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv 8.756 de posturi, urmat de Poliţia Română cu 5.000 de posturi, Jandarmeria Română 4.059 de posturi şi Poliţia de Fontieră 1.406 posturi.

În cadrul celei de-a doua etape s-a trecut la redimensionarea structurilor organizatorice, iar în urma adoptării acestor noi structuri numărul total de posturi s-a redus cu 15.249, cele mai mari reduceri de posturi s-au operat IGSU, respectiv 4.859, Jandarmeria Română 3.527, Poliţia Română 2.560 şi Poliţia de Frontieră 2.219.

Comentarii

  1. Yamile a zis:

    Multi ani trisaaca, multi ani trisaaca!!! La multi Ani!!!Blogul vostru este primul citit si urmarit de mine, este blogul care a grabit venirea pe lume a blogului meu, cand am citit prima data randurile voastre, mi-am amintit cat de mult imi place sa scriu si asa a luat nastere keisha9 .Nu exista zi sa nu revin pe paginile voastre. Ma faceti curioasa, ma faceti sa zambesc, ma faceti sa reflectez asupra vietii mele, sunteti o frumoasa bucatica din viata si rutina mea.Multumesc pentru articolele interesante pe care le postati si pentru net linking! Este o adevarata onoare sa am un link pe pagina voastra!La multi ani si la mai mare!!! All the best, sisters!

Adauga un comentariu

*