Procesiuni închinate Duminicii Ortodoxiei în Protopopiatul Oneşti

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Protopopiatul Oneşti au fost organizate duminică, 4 martie, două procesiuni dedicate Duminicii Ortodoxiei.

Prima a avut loc în oraşul Târgu Ocna, la aceasta participând preoţii şi credincioşii de pe Valea Trotuşului. A doua procesiune a avut loc la Oneşti, fiind prezenţi slujitorii sfintelor altare împreună cu enoriaşii lor din oraş şi din parohiile apropiate municipiului. O delegaţie de preoţi şi credincioşi a participat la procesiunea cu sfintele icoane organizată în aceeaşi zi, la Roman. Procesiunea de la Târgu Ocna s-a derulat pe traseul Biserica Precista-Biserica „Buna Vestire”-Răducanu-Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”-Biserica Precista. Traseul pelerinajului din Oneşti a fost următorul: Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”-Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”-Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”. „Pe parcursul procesiunii de la Oneşti s-au intonat cântări specifice, s-au citit rugăciuni şi s-au rostit pericope evanghelice. De asemenea, la fiecare oprire în dreptul bisericilor s-a adresat un cuvânt de zidire sufletească pentru credincioşii prezenţi. La pelerinajul dedicat cinstirii sfintelor icoane au participat peste 600 de credincioşi, care au purtat icoane. A fost o procesiune de înaltă trăire duhovnicească, organizată pentru prima dată la Oneşti. Mulţumim lui Dumnezeu pentru vremea frumoasă pe care ne-a dăruit-o şi-L rugăm să reverse darurile Sale prin sfintele icoane, mai ales că ele sunt făcătoare de minuni, când cerem cu credinţă împlinirea unor gânduri sau dorinţe”, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti.

Adauga un comentariu

*