18 persoane au fost conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri în urma a 15 descinderi efectuate de către polițiști pentru soluționarea unor furturi din locuințe. Doi suspecți au fost reținuți și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
În cadrul activităților desfășurate pe linia combaterii furturilor din locuințe și societăți comerciale, polițiștii au efectuat marti, 6 martie, 15 descinderi la locuințele unor suspecți din comunele Hemeiuș, Mărgineni, Măgura, Luizi Călugara, Cleja, Plopana și din stațiunea Tg. Ocna. Au fost recuperate mai multe bunuri sustrase și s-a probat astfel activitatea infracțională a 18 persoane suspectate de săvârșirea a 13 furturi din locuințe și societăți comerciale. Doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bacău au descins la locuințele a 7 persoane din comunele Hemeiuș, Mărgineni, Măgura și Luizi Călugăra, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt. S-a stabilit că Gheorghe A., de 38 ani, și Constantin A., de 33 ani, ambii din comuna Măgura, au pătruns prin efracție in anexa unei locuințe, de au sustras scule electrice in valoare de 300 lei. Bunurile sustrase au fost recuperate in totalitate si restituite partii vatamate. Din cercetări a mai rezultat că Mihai P., de 37 ani, Costică B., de 38 ani, și Teodor S., de 37 ani, toți din comuna Hemeiuș, au sustras 10 plase de gard cu dimensiunile de 2,2 X 2 m ce imprejmuia terenul lui Ionel P. Bunurile sustrase au fost recuperate si predate părții vătămate. Făptuitorii sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au efectuat 4 perchezitii domiciliare la locuințele unor persoane din comuna Cleja. S-a probat astfel săvârșirea a cinci furturi din locuințe comise de către Anton B., de 44 ani, Gheorghita C., de 36 ani, Valentin S., de 38 ani, și Adrian H., de 26 ani, comise in comunele Cleja și Corbasca. Din cercetări s-a stabilit că Gheorghiță C. și Valentin S. au pătruns in locuința unui cetățean și au sustras bunuri și bijuterii din aur in valoare de 40.000 lei, bunuri pe care cele doua persoane, ajutate de Anton B., le-au comercializat in Adjud și Focșani. Cei doi au mai pătruns prin efracție în locuința unui cetățean din comuna Cleja, de unde au sustras aparatura electrocasnică și bunuri mecanice in valoare de 2500 lei. O parte din bunurile sustrase au fost identificate în locuințele suspecților Anton B. și Gheorghita C. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților. Polițiștii din Tg. Ocna au descins la locuințele a trei minori de 16 și 17 ani din localitate suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat. S-a stabilit că cei trei minori au pătruns prin efracție în anexele a două locuințe și au sustras bunuri în valoare totală de 1.600 de lei. O parte din bunurile sustrase au fost identificate la domiciliul celor trei, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporţie de aproximativ 50 la suta. Fata de cei trei suspecți, Parchetul de pe lângă Judecătoria Onesti a dispus inceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate cu privire la sustragerea unor bunuri din locuința unei persoane din comuna Plopana, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința lui Georgel L., din comuna Plopana. A fost identificat un televizor, reclamat ca sustras din locuința părții vătămate în noaptea de 10/11.02.2012. Bunul a fost restituit părții vătămate iar L. Georgel este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bacău i-au identificat pe Iulian S., de 22 de ani, Anton B., de 23 de ani, Cristian B., de 25 ani, toţi din comuna Parjol, despre care au stabilit că în noaptea de 23/24 ianuarie au sustras băuturi alcoolice în valoare de 800 de lei dintr-o societate comercială din comuna Mărgineni, în care au pătruns prin efracție. S-a mai stabilit totodată că în aceeași noapte cei trei au sustras 7 butelii cu gaz, în valoare de 1600 lei, dintr-o altă societate comercială. Din cercetări a rezultat că pentru a se sustrage urmăriii penale, suspecții au părăsit localitatea de domiciliu cu intenţia de a se deplasa in județul Covasna. Cu sprijinul polițiștilor din Covasna, doi dintre suspecți au fost depistați în timp ce se deplasau cu un autoturism, în municipiul Târgu Secuiesc. Cei doi au fost preluați și conduși la Secţia 1 Poliţie Rurală Bacău, unde în urma cercetărilor efectuate s-a reuşit probarea în sarcina acestora a furturilor susmenţionate precum şi recuperarea parţială a prejudiciului. Faţă de Iulian S. şi Cristian B. s-a luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului şi Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă. Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.