DJ Bolatau-Zemes, blocat. Sedinta extraordinara de CJ cu amenintari, injurii si solutii politicianiste

Peste 200 localnici ai comunei băcăuane Zemeş au protestat faţă de starea drumului din localitate. S-au aşezat pe carosabil şi au organizat „Ziua gropilor” din Zemeş.  Protestul a dus la convocarea de urgenţă a Consiliul Judeţean pentru a rezolva situaţia.

Localnicii din Zemeş s-au trezit dis de dimineaţă pentru a participa la prima ediţie a Festivalului Gropilor. Petrecerea s-a ţinut în mijlocul drumului.

Atât preşedintele Consiliului Judeţean cât şi prefectul de Bacău şi-au pasat vina de la unul la altul.

Soluţia găsită până la urmă a fost ca drumul să fie refăcut cu bani de la Guvern, Consiliul Judeţean Bacău şi Consiliul Local.

Sedinta de CJ cu orice, de la amenintari si injurii, pana la implorari

 

De la ora 17, la Zemes  a fost convocata o sedinta extraordinara a Consiliului Judetean, la care au participat si prefectul judetului, reprezentanti ai ISU, primarul comunei si protestatarii. Totul s-a dovedit a fi insa doar un spectacol ieftin politicianist regizat de membrii PDL care au apelat la un intreg arsenal de intimidari, inclusiv cu linsajul adversarilor politici. Culmea, cei mai multi absenti de la sedinta au fost consilierii PDL. In acest joc a intrat si prefectul „apolitic” Constantin Scripat, care a uitat subit de rolul si responsabilitatile sale si a instigat in repetate randuri la violenta verbala si nu numai. Totul a culminat cu refuzul acestuia de a semna un memoriu propus de presedintele CJ, Dragos Benea, de ceilalti consilieri si de cei de la Primaria Zemes, prin care se solicita Guvernului sa fie partener in reabilitatea acestui tronson de drum. Replica prefectului si celor de la PDL a fost stupefianta: „Guvernul e sarac, nu are bani!”. Protestatarii au convenit impreuna cu autoritatile sa se reintalneasca vineri intr-o noua sedinta, unde ar putea sa fie parafat un acord de asociere intre CJ, Primarie si Guvern.

Adauga un comentariu

*