La 25 de ani, Monica Gabor are o viață ce poate fi subiectul unui roman. Băcăuana are un trecut dubios, un divorț la activ, o fetiță pentru custodia căreia se războiește cu fostul soț, milionarul Irinel Columbeanu, și se pregătește să devină din nou mămică.Fosta divă de la Izvorani a dezvăluit, miercuri, în emisiunea „Cancan TV”, de la Kanal D, că își dorește să-i ofere un copil iubitului ei chinez, Mr. Pink, iar acest lucru este foarte aproape să se întâmple, deoarece are toate simptomele unei femei însărcinate.
„80% sunt gravidă! Am toate simptomele unei femei însărcinate și i-am spus și lui Mr. Pink. Nu vreau să fac încă un test de sarcină până în momentul în care nu voi fi împreună cu iubitul meu. Și eu, și el am fi foarte fericiți dacă aș fi însărcinată. Este exact ceea ce ne dorim cel mai mult! Mr. Pink mă consideră iubirea vieții lui și eu pe el la fel. Vreau să fim împreună întreaga viață. Lângă el sunt aproape împlinită și voi fi cu adevărat fericită în momentul în care o voi avea pe Irina lângă mine, pentru că ea este cea mai mare realizare a mea și o iubesc mai mult decât propia-mi viață”, a spus Monica.
„Mr. Pink stă la masă cu oamenii care stăpânesc lumea”
Fosta soție a milionarului Irinel Columbeanu a dezvăluit și care este noua ei poziție în societate de când este împreună cu Mr. Pink.
„Mr. Pink este la un nivel atât de înalt încât stă la masă cu unii dintre oamenii care stăpânesc lumea. Întotdeauna are cea mai bună masă de la Oscar, dar nu-și dorește expunere. De asemenea, e ceva normal să mâncăm într-un restaurant, iar la masa de lângă să fie Elton John sau Angelina Jolie, însă nimeni nu se uită insistent, nu cere autografe… „, a spus Monica Gabor.