Poliția Orașului Comănești a fost sesizată de către Ştefan H., din localitate, despre faptul că pe strada Saivanului se află o persoană accidentată. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a stabilit faptul că, în timp ce Corneliu M., de 43 de ani, din localitate, conducea un tractor cu care remorca o căruță încărcată cu deșeuri, la intrarea într-o curte, sistemul de prindere dintre cele două vehicule a cedat, iar Dorel H., de 52 de ani, care se afla în spatele vehiculului, a fost accidentat.Victima a fost transportată la Spitalul Comăneşti pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la Spitalul Moineşti pentru investigaţii amănunţite. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.