Ţigari de contrabandă pe post de combustibil

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, în colaborare cu lucrătorii vamali din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi poliţiştii de frontieră, au descoperit 198 pachete de ţigări ascunse rezervorul unui autoturism ce venea din Republica Moldova. Autoritatea vamală română a reţinut în vederea confiscării ţigările şi a sancţionat şoferul cu amendă contravenţională de 5.000 lei. Autoturismul a fost reţinut până la plata amenzii.

La Biroul Vamal de Frontieră Sculeni s-a prezentat pentru control vamal, un autoturism marca VOLKSWAGEN PASSAT înmatriculat în Republica Moldova, condus de un cetăţean moldovean.La controlul amănunţit efectuat de inspectorii vamali, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate 198 pachete de ţigări marca WINSTON. Ţigările se aflau în rezervorul de combustubil al automobilului. Autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări şi a sancţionat contravenţonal şoferul cu amendă în valoare de 5.000lei. Autoturismul a fost reţinut până la plata amenzii.

Adauga un comentariu

*