Bacau: Un sofer bacauan a parasit locul accidentului

Polițiștii din Bacau au fost sesizați că pe strada Banca Națională din Bacău, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, iar conducătorul auto implicat în eveniment a părăsit locul producerii acestuia fără încuviințarea organelor de poliție. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit din cercetări faptul că Nicoleta C., de 39 de ani, din Buhuși, în timp ce se afla pe marginea părții carosabile a fost acoșată cu oglinda de un autoturism, conducătorul acestuia părăsind locul producerii accidentului. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea ei. În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat conducătorul auto implicat în accident în persoana lui Gabriel P., de 24 de ani, din Bacău. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

 

Adauga un comentariu

*