O patrulă mixtă de siguranță publică l-a depistat pe Adrian T., de 20 ani, din Moineşti, în timp ce se afla în incinta unui centru de colectare a fierului vechi din Moineşti, intenționând să predea acestui centru 120 kg capete de ţeavă și 30 kg de tijă metalică, despre care s-a stabilit că au fost sustrase din zona petrolieră Moineşti.Prejudiciul, în valoare de aproximativ 130 lei a fost recuperat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Tot polițiștii moineșteni l-au depistat în flagrant și pe Narcis C., de 20 ani, în timp ce transporta, pe strada Atelierelor din Moineşti, cu un atelaj hipo, o ţeavi cu diametrul de 5 ţoli și 3,5 țoli, pentru care nu deținea documente de proveniență. Din verificările efectuate a rezultat că ţevile au fost sustrase din schela de petrol Moineşti, cu scopul de a fi valorificate la un centru de colectare fier vechi. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 500 lei a fost recuperat. Tânărul de 20 de ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.