Polițiștii de ordine publică și de investigarea fraudelor, împreună cu reprezentanți ai O.P.C., Vamă, D.S.V.S.A. și I.T.R.S.V, au desfășurat în târgul săptămânal din comuna Răcăciuni, activități pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală, comerț ilicit cu produse alimentare și industriale.
În cadrul activității desfășurate au fost verificați 31 de agenți economici, au fost legitimate 47 de persoane și s-a efectuat controlul a 10 autovehicule. De asemenea au fost aplicate șapte amenzi contravenționale, șase pentru încălcarea prevederilor HG 984/2005 și una la Legea 171/2010. Astfel au fost depistați și identificați Maricel M., de 40 de ani, Ionuț L., de 26 de ani, Marius L., de 30 de ani, Ion G., de 29 de ani, Vasilică N., de 33 de ani și Marian N., de 36 de ani, toți din județul Vrancea, care comercializau porcine fără a deține documentele prevăzute de legislația sanitar veterinară. Cei șase au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei fiecare. Totodată, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială a cărei administrator este Tatiana D., polițiștii au constatat că la sediul acesteia nu s-a asigurat menținerea în stare de funcționare a sistemului tehnic de alarmare instalat. Administratorul societății a fost sancționat contravențional. În cadrul acțiunii a mai fost depistat și Radu E., de 28 de ani, din orașul Dărmănești, care comercializa cherestea fără a menționa sortimentele și speciile în avizul secundar ce însoțea marfa. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.