Polițiștii au fost sesizați despre faptul că în incinta unui magazin dintr-un complex comercial din Bacău au fost surprinși doi tineri care au sustras bunuri. La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care i-a identificat pe cei doi stabilind că se numesc Iustin G., de 18 ani, din comuna Solonț și A. R., de 17 ani, din comuna Odobești.Tinerii au declarat în jurul orei 15.00 au intrat în magazin, au luat o pereche de pantaloni de pe raft, au mers în cabina de proba unde prin smulgere, Iustin G. a îndepartat sistemul antifurt, după care i-a introdus în borseta pe care o avea asupra sa, iar la ieșirea din magazin a fost de personalul magazinului. Bunurile sustrase au fost recuperate și predate părții vătămate. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, l-au identificat pe V. D., de 14 ani, din comuna Urechești, despre care s-a stabilit că la data de 18.03.2012 a sustras un motoscuter din curtea imobilului Paraschivei G., de 55 de ani, din comuna Sascut. Din verificări s-a stabilit că minorul, profitind de faptul că partea vătămată nu se afla la domiciliu, a pătruns în curtea locuinței prin escaladarea gardului, iar dintr-un garaj a sustras un motoscuter cu care la plecat la domiciliul său. Bunul sustras a fost recuperat și predat părții vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.