Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a avut luni cuvântul introductiv la evenimentul prilejuit de prezenţa la Bucureşti a fostului premier Tony Blair. Liderul PSD şi-a amintit despre participarea sa la o conferinţă a Partidului Laburist Britanic, prilej cu care a descoperit „ceva pentru care merită să lupţi – adevărul”. „Am învăţat multe lecţii de la Tony Blair”, a subliniat preşedintele PSD, exemplificând cu posibilitatea construirii unei societăţi care luptă pentru calitate „nu doar în cuvântări”, precum şi cu modul în care se combate excluziunea socială. „Am o motivaţie personală. Am fost foarte bucuros şi îi sunt recunoscător lui Tony Blair. Acum 10 ani mi-am părăsit serviciul de procuror şi m-am alăturat vieţii politice. În acelaşi timp, am avut posibilitatea să particip la conferinţa Partidului Laburist Britanic. Am fost cu adevărat impresionat în acel moment, am prins gustul în a-mi asuma responsabilităţi, în a schimba în bine viaţa oamenilor, în a lucra bine pentru ţara ta. Dintr-odată a venit ceva pentru care merită să lupţi – adevărul. Adrian Năstase m-a convins să fac politică, dar Tony Blair m-a convins cum să fac politică”, a spus liderul USL. Victor Ponta a arătat că este o onoare pentru el să se afle alături de fostul premier britanic, dar şi alături de foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi de foştii premieri Petre Roman, Victor Ciorbea, Călin Popescu-Tăriceanu. „Gândindu-mă la toate aceste figuri politice importante aş spune chiar despre mine însumi că am fost un aproape prim-ministru sau pe puţin prim-ministru. Pur şi simplu nu am fost destul de rapid pentru a înşfăca această funcţie, pentru că a fi prim-ministru trebuie să fii foarte rapid atunci când cineva îţi propune acest lucru. Dar pentru acest lucru trebuie să fii român ca să înţelegi. Bănuiesc că nimeni din lume nu şi-ar imagina ca Majestatea Sa Regina să facă glume cu lideri ai Opoziţiei. Nu exclud că aş putea fi premier”, a afirmat preşedintele PSD, adăugând că se pregăteşte pentru această funcţie după alegeri.