Conferinta dedicata Unirii Basarabiei cu România

Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, din Bacau, a sarbatorit marti, 27 martie, aniversarea a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România printr-o conferinta exemplara, cu tema “Unirea Basarabiei cu România in context international”, sustinuta de eminentul istoric Ioan Ciuperca, profesor universitar dr. la Facultatea de Istorie a Universitatii “Al.I.Cuza”, din Iasi. Bacauan de origine (nascut in comuna Odobesti), distinsul universitar iesean, absolvent al Academiei Militare si ofiter de cariera, a fost, timp de mai multi ani, seful Catedrei de Istorie Moderna si Contemporana de la Facultatea de Istorie a Universitatii “Al.I.Cuza”, si a detinut doua mandate de decan al aceleiasi facultati, bucurandu-se de un deosebit prestigiu stiintific, nu numai in Europa, ci si in Statele Unite si Canada. Conferentiarul a captat imediat asistenta prin stilul sau original, inconfundabil, incepand cu formularea unor intrebari incitante: Mai este de actualitate, acum, problema Basarabiei ? (n.n.: marti, la ora 16.00, era programat la Chisinau un mars al unionistilor basarabeni), Ce au nazuit faptasii de atunci ai Unirii Basarabiei cu Romania si ce a mai ramas din visul lor ? Riscam, oare, sa devenim o populatie fara identitate in perimetrul noului imperiu denumit Uniunea Europeana ? Distinsul istoric a spus lucrurilor pe nume. Am fost asezati, ca tara, ca popor, pe falia care despartea cele doua lumi: Rusia bolsevizata si Europa ravasita de Primul Razboi Mondial. Vremurile erau foarte tulburi, inca amenintatoare, si Romania s-a temut sa abordeze direct, cu noii conducatori ai Rusiei, cele doua probleme sensibile – recunoasterea Unirii Basarabiei cu Romania si problema recuprrarii tezaurului -, alegand varianta recunoasterii Basarabiei printr-o intelegere cu tarile europene invingatoare in Primul Razboi Mondial. Nu s-a reusit, insa, acoperirea granitelor de Est printr-un tratat. “Trebuie sa discutam problema Basarabiei pentru a mentine Romania pe harta noii Europe si trebuie sa redevenim noi insine si sa recastigam increderea si stima popoarelor europene pentru a preveni riscul imens de a deveni o populatie fara identitate in perimetrul noului imperiu denumit Uniunea Europeana“, a concluzionat universitarul iesean.Raspunzand unei intrebari formulate de cunoscutul istoric bacauan Ioan Mitrea (Mai vor basarabenii, cu adevarat, Unirea cu Romania, sau sunt interesati doar sa patrunda in Uniunea Europeana cu ajutorul tarii noastre ?), profesorul Ioan Ciuperca a precizat: “Basarabenii au simtit procesul continuu de destabilizare a Romaniei, intretinut nu numai de Rusia, ci si de unele state membre ale UE si cantaresc cu mai mare atentie perspectivele. Daca vrem sa ramanem si sa dainuim ca tara si ca popor, trebuie sa gasim forta de a ne ridica din genunchi, de a ne regasi demnitatea pierduta si de a fi din nou ceea ce am fost. Or, asta depinde numai de noi“.

Adauga un comentariu

*