Creste numarul accidentelor soldate cu victime pe soselele judetului

In timp ce Marinel S., de 22 de ani, din Bacău, conducea o autoutilitară pe strada Pieței, din localitate, a acroșat-o pe Anica C., de 72 de ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliția Municipiului Onești a fost sesizată despre faptul că la sensul giratoriu care se află la intesecţia străzilor Calea Mărăşeşti, Trotuşului și Aleea Podu Alb, din localitate, a avut loc un accident de circulaţie. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care în urma cercetărilor efectuate, a stabilit că, în timp ce Gelu G., de 65 de ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism în municipiul Onești, ajuns la sensul giratoriu a acroşat-o pe Violeta S., de 36 de ani, din comuna Livezi, care se afla pe partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Violetei S., care a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea ei. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*