Românii mănâncă saramură în loc de brânză. Telemeaua are o concentraţie dublă de sare şi prea puţină grăsime

Apă şi sare – asta măncăm, de fapt, la fiecare masă. După ce analizele cerute de echipa Observatorului au arătat că preparatele din carne conţin cantităţi impresionante de apă şi sare, a venit rândul brânzeturilor.

Analizele efectuate de echipa Observatorului în laboratoarele Autorităţii Sanitar Veterinare au arătat că brânza pe care o cumpărăm din piaţă sau de la supermarket nu este brânza de altădată. Culmea este că produsele vândute cu mândrie drept tradiţionale sunt, de fapt, de cea mai proastă calitate.

Au fost testate, în total, şapte tipuri de brânză. Patru dintre ele au fost ambalate şi cumpărate din hipermarket, iar trei au fost produse tradiţionale. Cea mai ieftină brânză cumpărată, de 13 lei kilogramul, a fost cea ambalată, luată din supermarket. Cea mai scumpă, 30 de lei kilogramul, a fost cea de capră, luată dintr-un magazin de produse tradiţionale.

Indiferent de laptele din care sunt produse, multe sortimente de brânză tradiţională nu respectă standardele prevăzute de lege. Analizele făcute în laboratoarele Autorităţii Sanitar Veterinare au arătat un conţinut ridicat de apă, sare şi foarte puţină grăsime. Unele din produsele din hipermarketuri care au fost testate au avut o concentraţie de sare de două ori mai mare decât limita legală.

Producătorii spun că, dacă nu folosesc conservanţi, trebuie să recurgă la sare.

Ministrul Agriculturii recunoaşte că a pierdut controlul alimentelor tradiţionale. Piaţa a fost invadată de falşi producători care deţin documente eliberate de Direcţiile Agricole Judeţene, care le atestă produsele ca fiind tradiţionale.

„Dacă aş avea o reţetă care să fie martor, aprobată, am putea să luăm măsuri. Cât de repede va fi posibil, vom reintroduce acest control sub forma Registrului Produselor Alimentare”, a declarat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

Păgubiţi rămân în continuare consumatorii, dar şi producătorii corecţi care fac cu greu faţă concurenţei neloiale.

Brânză din hipermarket:

– telemea de vacă (produs ambalat) – 15 lei/kg
– telemea de oaie (produs ambalat) – 24lei/kg – 30 lei/kg
– telemea de vacă (produs ambalat/vrac) – 13lei/Kg

Produse tradiţionale:

– brânză de capră – 30 lei/kg
– telemea de oaie – 22 lei/kg
– telemea de bivoliţă – 16 lei/kg

Adauga un comentariu

*