In Moldova, vremea va fi rece în primele zile ale intervalului 10-23 aprilie, când valorile termice minime se vor situa, în medie, sub limita îngheţului, apoi se va încălzi treptat, până spre 18 grade. În a doua parte a intervalului nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturilor, acestea urmând sa se situeze aproape de normele climatologice ale perioadei. Temporar, vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, îndeosebi în intervalul 14-16 aprilie şi în jurul datei de 20 aprilie. Spre sfârşitul intervalului probabilitatea de precipitaţii va fi în scădere.Prognoza a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată de la Reading (Anglia), precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.