Duminica Tomii. Lumina lui Iisus şi umbra Apostolului

Pe de o parte, Duminica Tomii ne revelează înţelesul celor trei cuvinte inspirate ale Sfântului Apostol Toma, „cel numit Geamănul”, din Sfânta Evanghelie de la Ioan: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El”; „Doamne, nu ştim unde Te duci şi cum putem şti calea?” şi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Cel dintâi cuvânt, prilejuit de vestirea morţii lui Lazăr, străbate întreaga Săptămână a Patimilor, cel de-al doilea, rostit la Cina cea de Taină, Îl determină pe Mântuitorul Iisus Hristos să Se descopere pe Sine ca fiind „Calea, Adevărul şi Viaţa”, iar cel de al treilea cuvânt încheie Săptămâna Luminată prin preafrumoasa mărturisire a dumnezeirii lui Hristos Cel înviat. Răspunsul Mântuitorului dat lui Toma: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”, poate fi extins până la noi şi actualizat astfel: N-am văzut, dar credem: Facerea lumii şi a omului, potopul de pe vremea lui Noe şi curcubeul legământului, Teofania de la Mamvri, Scara cerului de la Betel, Rugul aprins din Sinai, descoperirea lui Isaia din templu şi a proorocului Daniel despre „Cel Vechi de zile”, răpirea lui Enoh, mai înainte, şi a Sfântului Ilie la cer, după minunile de pe Carmel şi Horeb. N-am văzut, dar credem şi mărturisim: Steaua magilor de la Betleem şi porumbelul Duhului Sfânt de la Iordan, minunea de pe Tabor şi rugăciunea din Ghetsimani, Răstignirea de pe Golgota şi Învierea „cea de a treia zi”, Înălţarea la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt, descoperirea Sfântului Arhidiacon Ştefan şi arătarea Mântuitorului de pe drumul Damascului, revelaţia din Patmos, precum şi toate cele ce ne învaţă Biserica lui Hristos, cea „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii Apostolice şi patristice.

În Apostoli, puterea Celui înviat vindecă pe cei neputincioşi

La opt zile după Paşti şi la trei zile după Izvorul Tămăduirii, Duminica Sfântului Apostol Toma ne hrăneşte duhovniceşte şi ne adapă sufleteşte atât prin Evanghelia zilei de la Ioan 20, 19-31, cât şi prin Apostolul Duminicii de astăzi din Fapte 5, 12-20, care niciodată n-ar trebui pierdut din vedere şi în care ni se vorbeşte despre semnele şi minunile săvârşite în popor prin mâinile Sfinţilor Apostoli, curând după Cincizecime şi despre adunarea celor dintâi creştini „în pridvorul lui Solomon”, Arătarea lui Hristos Cel înviat înaintea Sfântului Apostol Toma, precum şi puterea vindecătoare a umbrei lui Petru, cea plină de lumina lui Hristos, după Arătarea de la Marea Tiberiadei şi mai ales după Înălţare şi Cincizecime, „încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei”.Lumina lui Hristos din Duminica Tomii şi umbra lui Petru din aceeaşi Duminică! Umbra lui Petru o vedem străbătută de lumina lui Hristos. Umbra lui Petru o vedem plină de lumina lui Hristos. În umbra tămăduitoare şi vindecătoare a lui Petru noi putem contempla cu uimire şi bucurie atât lumina Schimbării la Faţă, unde el a fost martor pe Tabor, cât şi lumina Învierii Domnului pe care a căutat-o alergând la mormântul gol, împreună cu Sfântul Ioan, primind-o ca pace în seara Învierii şi ca iertare pe ţărmul Tiberiadei, dar mai ales bucuria şi binecuvântarea Înălţării la cer a Domnului şi limba de foc a Duhului Sfânt, care l-a făcut purtător de cuvânt prin predica de la Rusalii. Psalmistul David vorbeşte despre acoperământul sau umbra Celui Atotputernic, iar mireasa din Cântarea Cântărilor vorbeşte despe umbra Preaiubitului Mire ceresc, unde ar dori să se sălăşluiască. Poporul ales s-a odihnit după ieşirea din Egipt, pentru o vreme, la umbra celor şaptezeci de finici, adăpându-se din cele douăsprezece izvoare din oaza de la Elim, iar profetul Iona s-a bucurat nespus de mult de umbra vrejului de la răsărit de Ninive. Umbra lepădării lui Petru de Hristos a fost ştearsă de Domnul prin Arătarea şi întreita întrebare de la Marea Tiberiadei. Când toate umbrele alunecărilor şi căderilor morale se şterg prin harul lui Dumnezeu şi se risipesc prin iertarea primită prin pocăinţă, atunci şi umbra fizică a omului şi a alesului lui Dumnezeu prinde putere, scăldându-se în lumină. Prin umbra lui Petru care trecea peste bolnavii rânduiţi pe paturi şi pe tărgi, pe marginea uliţelor Ierusalimului şi care-i vindeca umbrindu-i, trecea nevăzut Însuşi Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri. Puţin credinciosul Petru care s-a afundat în mare; Petru cel obosit care a aţipit în Ghetsimani şi temătorul Petru care s-a lepădat de Domnul în noaptea dinspre Vinerea Patimilor, dar şi Petru ales Apostol prin pescuirea minunată; Petru care a mărturisit dumnezeirea lui Hristos în numele tuturor Sfinţilor Apostoli; Petru care a fost martor al minunii de pe Tabor şi care a plătit dajdie templului pentru Iisus şi pentru sine; Petru care a alergat la mormânt în dimineaţa Învierii şi s-a aruncat în valuri ca să ajungă mai repede la Iisus Cel înviat, Care îl aştepta pe ţărmul Tiberiadei s-a învrednicit, ca nimeni altul, de darul tămăduirii, chiar şi prin umbra sa. Puterea vindecătoare a umbrei lui Petru din Apostolul Duminicii Tomii prevesteşte vindecarea slăbănogului Enea din Lida, care de opt ani zăcea în pat, prin credinţa neclătinată şi cuvintele nezdruncinate ale Sfântului Apostol Petru: „Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul!”, şi mai ales învierea de către Sfântul Petru a uceniţei Tabita din Iope, precum şi convertirea, prin îndoită descoperire cerească, a sutaşului roman Corneliu din Cezareea, când „încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos.” Astfel a ajuns Sfântul Apostol Petru, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli, o „umbră” tămăduitoare a lui Iisus pe pământ, prin puterea şi lucrarea harismatică a Duhului Sfânt.

Arătările Mântuitorului după Înviere întăresc credinţa Apostolilor

Orice umbră de îndoială s-a risipit pentru totdeauna din sufletul Sfântului Apostol Toma prin Arătarea Mântuitorului şi prin încredinţarea lui Toma despre Învierea Sa. Orice umbră de slăbiciune omenească s-a risipit din Sfântul Apostol Petru şi din ceilalţi Sfinţi ucenici şi Apostoli după Învierea Mântuitorului, după Arătările de după Înviere, după Înălţarea la cer şi mai ales după Pogorârea Duhului Sfânt. De aceea umbra sa a ajuns a fi vindecătoare şi tămăduitoare, precum mai târziu ştergarele Sfântului Apostol Pavel, de care, atingându-se cu credinţă, creştinii se tămăduiau (Faptele Apostolilor 19, 12). Lumina Învierii şi Arătării lui Iisus Hristos din Duminica Tomii n-ar putea fi pe deplin contemplată fără a încerca să înţelegem şi taina umbrei lui Petru din Apostolul aceleiaşi Duminici. Prin urmare, să ne lăsăm pătrunşi şi străbătuţi de lumina lui Hristos şi adumbriţi şi însufleţiţi de umbra lui Petru, ca să ne înscriem pe linia şi să rămânem în duhul şi porunca cuvântului îngerului Domnului, care, la sfârşitul aceluiaşi Apostol al Duminicii de astăzi, le porunceşte Sfinţilor Apostoli – şi nouă – deschizându-le uşile temniţei, unde fuseseră închişi: „Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.” (Faptele Apostolilor 5, 20). Iar templul este Biserica.