Grupări din România aduc sute de cerşetori, hoţi şi prostituate la Londra, înaintea JO

Bande infracţionale din România transportă cu autocarele sute de bărbaţi, femei şi copii la Londra, înaintea Jocurilor Olimpice, pentru a împânzi străzile ca hoţi de buzunare, cerşetori şi prostituate. Est-europeni fără nici un ban coboară din autocare la West End, deja dotaţi cu hărţi care le indică unde să lucreze. Străzile din zona Marble Arch sunt pline de imigranţi care dorm pe unde apucă.

Autorităţile evacuează în fiecare noapte până la 60 de români fără adăpost din zona Marble Arch şi Oxford Street. Poliţia a descoperit 50 de femei aduse în zonă pentru a lucra ca prostituate şi au arestat patru cerşetoare care foloseau copii cu vârsta chiar şi de trei săptămâni, relatează Daily Express, în ediţia electronică de marţi.Evacuarea oamenilor şi curăţarea mizeriei pe care o fac costă mii de lire sterline. Munca suplimentară a paznicilor a determinat deja costuri suplimentare de 13.000 de lire (circa 16.000 de euro), iar broşurile pentru a-i avertiza pe localnici să nu le dea bani cerşetorilor au costat 8.000 de lire (aproape 10.000 de euro).

Adauga un comentariu

*