In timp ce Cornelia A., din Dărmănești, conducea un autoturism pe strada Valea Uzului, din localitate, ajunsă la intersecția cu Calea Trotușului, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Vasile A., din Onești, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului, mașina condusă de Cornelia A. a fost proiectată în albia râului Uz. Conducătoarea auto și pasagera din autoturismul condus de aceasta au fost transportate la Spitalul Comăneşti pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară imternarea lor. Conducătorul auto Vasile A. a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.