Adele, cel mai popular artist din Marea Britanie

Cântăreaţa Adele a fost aleasă cel mai popular artist din Marea Britanie, devansând nume mari precum trupele Foo Fighters, Take That şi Coldplay, potrivit rezultatelor unui sondaj. Aproximativ 730.000 de fani au votat-o pe Adele în topul clasamentului, în timp ce admiratorii au cumpărat produse promoţionale ale vedetei în valoare de 36 de milioane de lire sterline.  În aceeaşi săptămână, cel mai recent material discografic al cântăreţei, “21”, a depăşit “Thriller”, al lui Michael Jackson, şi a urcat pe locul al cincilea în topul celor mai vândute albume din toate timpurile, în Marea Britanie. În medie, albumul “21” este vândut în conti-nuare în Marea Britanie în aproximativ 20.000 de unităţi pe săptămână. Trupa Take That s-a clasat pe locul al doilea în topul celor mai populari artişti, cu 700.000 de voturi, aproximativ acelaşi număr cu cel al votanţilor formaţiei Coldplay. Foo Fighters şi Pink au împărţit locul al patrulea, cu 400.000 de voturi fiecare. Potrivit acestui sondaj, peste jumătate dintre respondenţi au o pasiune pentru o trupă anume şi cheltuie, în medie, 1.168 de lire sterline pe an pentru a merge la concerte. Londonezii s-au dovedit a nu fi foarte ataşaţi de o trupă anume, ci mai degrabă iubitori de concerte, cu 29 de evenimente de acest gen frecventate, în medie, de fiecare locuitor al capitalei britanice, într-un an.

Adauga un comentariu

*