15% din România e deţinută de străini. Suntem pe primul loc în Europa după procentele de teren vândute în afara ţării

România este pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentele de teren agricol controlat de companiile cu capital străin. Investitorii de peste hotare deţin, prin intermediul firmelor româneşti, circa un milion de hectare, adică 15% din suprafaţa cultivată a ţării. Chiar şi asa, preţul pământului românesc este încă de trei până la zece ori mai mic decât în majoritatea ţărilor europene.

Suprafaţa de teren agricol disponibilă la vânzare în România este în prezent estimată la 500.000 hectare. Potenţialul pieţei este şi mai mare, dacă ţinem cont că circa 3 milioane de hectare de teren agicol sunt neutilizate. Investitorii străini ce vizează o activitate agricolă eficientă au în vedere, în general, cultivarea de cereale pe suprafeţe agricole mari, de peste 1.000 de hectare, ceea ce se traduce în bugete de câteva milioane de euro. Preţul unei suprafeţe de 1.000 de hectare poate ajunge şi la 6.000 de euro/hectar dacă se află într-o zonă cu irigaţii şi acces la apă dulce, cum sunt loturile din Bărăgan sau Dobrogea. Identificarea unor asemenea loturi compacte este însă foarte dificilă. Drept dovadă stau cele 31.000 de firme şi instituţii cu activitate în domeniul agricol, care exploatează aproape aceeaşi suprafaţă de pământ cât lucrează 3,82 milioane de agricultori particulari. Primii 100 de agricultori ai ţării controlează aproximativ 10% din suprafaţa cultivată a ţării, estimată la 6,5 milioane de hectare, conform datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Chiar dacă străinii deţin 10% din piaţă, trebuie menţionat că 90% din achiziţiile de teren realizate de aceştia sunt cu scop speculativ. În ciuda investiţiilor străine, primele trei locuri în topul deţinătorilor de terenuri sunt trei companii româneşti.
Este vorba despre TCE Trei Brazi, care deţine peste 55.000 de mii de hectare, urmată de Comcereal cu peste 27.000 de hectare şi Interagro cu aproape 20.000 de hectare.

Adauga un comentariu

*