Miercuri, 16 mai, 28 de copii ocrotiti in centrele de tip rezidential din cadrul DGASPC Bacau vor participa la o competitie sportiva aflata pe agenda UEFA, organizata de catre Asociatia Judeteana de Fotbal. Denumita generic „Cupa 16 mai”, activitatea are loc in fiecare an la aceasta data si are drept scop promovarea fotbalului de baza (pentru copii ce nu sint legitimati la cluburi). Impartiti in patru echipe, cei 28 de copii cu varste cuprinse intre 9 si 13 ani vor participa la meciuri de fotbal organizate special pentru copiii care iubesc fotbalul dar nu sunt legitimati la cluburi. Competitia incepe la ora 14.00 si va avea loc in sala de sport a Centrului de Educatie Incluziva (Scoala Speciala) – daca vremea va fi neprielnica sau, daca nu va ploua, se va desfasura in aer liber, pe terenul de sport al Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron”. Bucuria de a participa la o competitie de fotbal, sport atat de iubit de copii, va fi insotita si de bucuria de a primi in dar, de la organizatori, dulciuri, echipament sportiv si nu in ultimul rand diplome de recunoastere a calitatilor sportive.