Bacau: Doi minori depistaţi în timp ce încercau să valorifice telefonul furat

Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată de un minior de 15 ani, din Bacău, că, în timp ce se deplasa pe strada Războieni din Bacău, doi tineri necunoscuţi l-au deposedat de telefonul mobil. În baza semnalmentelor furnizate de partea vătămată cu privire la cei doi tineri, mai multe patrule de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie s-au deplasat în zona centrală a oraşului, unde din verificările efectuate i-au depistat pe făptuitori, doi minori de 13 şi 16 ani, ambii din Bacău, în timp de încercau să valorifice telefonul mobil. Cei doi au recunoscut fapta, stabilindu-se că în timp ce se deplasau pe strada Războieni s-au întâlnit cu partea vătămată căruia i-au cerut o sumă de bani şi profitând de neatenţia acestuia, băiatul de 13 ani i-a sustras din buzunarul pantalonilor telefonul mobil. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Adauga un comentariu

*