Asau: A accidentat doi pietoni si a parasit locul accidentului

Pe fondul nedaptării vitezei la condiţiile de drum, Ciprian S., de 28 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, în interiorul localităţii Straja, a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe acostamentul sensului opus de mers, unde a surprins şi accidentat două persoane de 22 şi 24 de ani, din comuna Asău, care se deplasau regulamentar. Conducătorul auto implicat în eveniment a părăsit locul producerii accidentului, însă a fost identificat la scurt timp de către agenţii de poliţie rutieră.În urma impactului cei doi pietoni au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la Spitalul Comăneşti pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea lor.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Adauga un comentariu

*